|
Cap. IV – Educatia Antică
Iliada, povestire pe scurt (I)
Epopeea Iliada și-a primit numele de la Ilion, o altă denumire a cetății Troia. Ea provine de la primul dintre cei trei fondatori ai Troiei: Ilos, Tros și Dardanos. Prințul troian Paris o răpește pe Elena, soția regelui aheu (grec) Menelaos. De aici pornește războiul troian, ce a durat zece ani.
Iliada descrie ultimul an al războiului. În vremurile de demult, zeii porniră o mare petrecere în Olimp. Uitară, însă, să o invite pe zeiţa Eris sau Discordia, zeița vrajbei. Aceasta află şi se treziră cu ea la uşă în toiul petrecerii. Scoase din sân un măr de aur, îl aruncă în mijlocul încăperii şi strigă "Celei mai frumoase dintre voi!".
După o vreme, Afrodita, zeița dragostei şi frumuseții, îi ceru lui Zeus mărul Discordiei. Când să întindă mâna şi să i-l dea, apăru Atena, frumoasa zeiță a înţelepciunii şi ceru mărul pentru ea. Pe când Zeus se gândea ce să facă, sosi şi Hera, frumoasa lui soţie, care aştepta să îi dea ei mărul. Zeus le propuse celorlalți zei să o aleagă pe cea mai frumoasă dintre ele. Lui îi era greu să aleagă între soţie şi cele două fiice. Zeii se feriră cu toţii. Atunci Zeus le spuse celor trei zeițe să găsească ele un muritor care să facă alegerea. Afrodita îl găsi prima, lângă Troia, cetate numită şi Ilion, pe Alexandru-Paris. Frumosul ciobănaș, dar şi arcaș neîntrecut, era unul dintre cei cincizeci de copii ai lui Priam, regele cetății Troia. Zeiţa, vicleană, îi promise că îl va ajuta să cucerească inima frumoasei Elena, de la curtea regelui Menelaos, regele Spartei. Se adunară toate cele trei zeițe şi îi cerură să hotărască el cui i se cuvine mărul. Paris nu stătu nici o clipă pe gânduri şi făcu alegerea care avea să pornească războiul troian: îi dete mărul Afroditei. Supărată, mândra Hera îşi jură să se răzbune pe toţi ai lui Paris şi pe cetatea Troia.
Iliada, povestire pe scurt (II)
|
|
Paris plecă spre Sparta, după sfatul Afroditei, cu o corabie poleită cu aur. Acolo, la curtea regelui Menelaos, fu întâmpinat ca un frate, căci regele era prieten cu tatăl său. Regele trebui să plece cu treburi.
În lipsa lui, zeul Cupidon îi ținti cu săgeata dragostei pe Paris şi pe Elena, soţia regelui Menelaos. Cei doi se îndră-gostiră și hotărâră să fugă împreună.
Paris o duse la Troia cu corabia pe Elena. Hera deja îşi făcuse planul de răzbunare. Înainte de a-l alege pe Menelaos drept soţ, Elena fusese iubită de mulţi eroi slăviți ai vremii. O doriseră de soţie chiar Agamemnon, fratele lui Menelaos, apoi viteazul Ahile, înţeleptul Ulise şi alţii. Ei juraseră ca, dacă o va răpi cineva pe Elena de la casa soțului ei, să se ducă cu oștile lor
să-l pedepsească pe făptaș şi să o aducă înapoi pe Elena. Hera le trimise acum de veste tuturor că a sosit momentul să îşi respecte cuvântul.
Numai pe Ahile nu îl găsiră nicăieri crainicii zeiești. Mama lui, zeița Tetis, aflase că era sortit să moară de tânăr dacă va cunoaşte gloria în luptă. Îl ascunsese, în haine femeiești, printre fiicele unui rege. Istețul Ulise, însă, se îmbrăcă în haine de neguțător şi se duse la palatul acelui rege. |
|
|
|
Printre giuvaieruri şi pânzeturi fine, el strecură şi o sabie. Ahile o apucă deîndată ce o văzu. Ulise îl strigă pe nume şi, în scurtă vreme Ahile porni în fruntea mirmi-donilor săi către Troia, în multe şi mândre corăbii. Spre Troia se îndreptară şi Aiax, uriașul, Idomeneu, din Creta, Diomede cel neînfri-cat, bătrânul Nestor cel neîntrecut în sfaturi, fireşte, Ulise şi Menelaos.
În fruntea lor hotărâră să fie Agamemnon, fiind el cel mai curajos şi cel mai cumpătat în acelaşi timp şi cu sufletul neînfrânt. Bătrânul preot sosi la cortul lui Agamemnon cu daruri bogate, ca să îşi răscumpere fiica.
Agamemnon nici nu voi să audă şi atunci preotul îi ceru zeului său să îl răzbune. Apollo începu să arunce în ahei cu săgeți purtătoare de ciumă care îi îmbolnăviră.
Iliada povestește, de fapt, întâmplările petrecute din momentul în care trecuseră nouă ani de când aheii porniseră războiul troian, pe țărmurile cetății Troia. Nici ei nu au cucerit cetatea cea bogată, nici troienii nu au izbutit să îi alunge de acolo. Ca să-şi facă rost de sclavi şi de merinde, grecii-ahei atacau adesea vecinii Troiei. Aşa căzu în mâinile lui Agamemnon frumoasa Hriseis, fiica lui Hriseu, preot al zeului Apollo.
Iliada, povestire pe scurt (III)
După zece zile mai-marii oștirilor se adunară la sfat, iar Ahile îi ceru prorocului Calchas să le spună care e pricina mâniei lui Apollo. Acesta spuse că zeul este supărat că Agamemnon nu i-a respectat preotul şi că trebuie ca fiica să îi fie înapoiată, ca să stingă supărarea zeului. Agamemnon, supărat, spuse că o va înapoia pe Hriseis tatălui său, dar că, în schimb, îi va lua lui Ahile iubita, pe Briseis. Ahile spuse că atunci el nu va mai ieşi pe câmpul de luptă şi va veni vremea când vor avea mare nevoie de el. Aşa şi făcu, iar Ahile se retrase în cortul său şi plânse când i-o luară pe Briseis. Mama sa, zeiţa Tetis, îi ceru lui Zeus, tatăl ei, să îi ajute în lupte pe troieni, ca să-i facă pe ahei, mai ales pe Agamemnon, să înţeleagă cât de prețios este pentru ei neînfricatul Ahile.
A doua zi porniră lupta. În fruntea troienilor se aflau frumosul Paris şi puternicul Hector, fii ai regelui Priam. Paris îl provocă la luptă pe regele pentru ca lupta între ei doi să aleagă cui îi vor rămâne frumoasa Elena şi averile ei Menelaos era cu mult mai puternic şi mai priceput în luptă decât Paris. Era cât pe aci să îi ia viaţa, dacă nu l-ar fi salvat Afrodita. Sub adăpostul unui văl fermecat, ea îl duse şi îl ascunse în palat, fără să vadă nimeni. Menelaos îl căută în zadar şi, negăsindu-l, porni o luptă crâncenă între ahei şi troieni.
|
|
Căzură mulţi viteji şi din partea troienilor şi din partea aheilor. Fu doborât si Enea, fiul zeiţei Afrodita şi al lui Anchise, văr al regelui Priam. Ar fi murit dacă nu l-ar fi apărat chiar mama lui, căci se amestecară şi zeii în bătălie. De partea troienilor erau Afrodita, Marte şi Apolon. De partea aheilor, Atena şi Hera şi mulţi alţi zei. Zeus îi ajuta când pe unii, când pe alţii, după cum îl ruga Afrodita sau îi cerea Hera. Cu ajutorul Atenei, aheii făcură prăpăd printre troieni şi degeaba îi făcură aceştia din urmă jertfe bogate, zeiţa nu putu să fie îmbunată. Hector trecu să îşi ia adio de la soţia lui, Andromaca şi de la fiul său, Astianax, apoi plecă la luptă împreună cu fratele său, Paris. Hector, potrivit obiceiului, provoacă la luptă pe unul dintre vitejii ahei.
Se alese uriaşul Aiax, luptător crud şi fioros. Se luptară pe viaţă şi pe moarte, dar niciunul nu izbuti să îl învingă pe celălalt. Lupta luă sfârşit fără un învingător şi un învins.
In zilele următoare troienii, cu Hector în frunte, îi fugăriră tare pe ahei. Agamemnon îşi dădu seama că are nevoie de ajutorul lui Ahile. Acesta însă refuză, spunând că nu va mai pune mâna pe lance până când Hector nu va ajunge să dea iureş la corabia lui. |
Iliada, povestire pe scurt (IV)
Bătălia porni din nou. Troienii conduşi de Hector îi alungară pe ahei de sub zidurile cetăţii până la corăbii. Bătrânul Nestor, înţeleptul, îl trimise pe Patrocle, prietenul lui Ahile, să îi spună acestuia să îşi pună vestita lui armură şi să alunge troienii de la corăbii. Patrocle îmbrăcă el însuşi armura prietenului său şi plecă în fruntea mirmidonilor lui Ahile la corăbii. Muri ucis în luptă. Cum armele şi armura lui Ahile rămăseseră la Hector, după moartea lui Patrocle, zeiţa Tetis se duse la zeul Vulcan şi îl rugă să-i facă altele pentru fiul ei. Agamemnon îi înapoie lui Ahile femeia iubită, pe care o respectase, şi îi dădu daruri bogate, astfel că se împăcară. Pe câmpul de luptă, Ahile, mâniat de moartea prietenului său, ucise în dreapta şi în stânga până când ajunse în dreptul porţilor cetăţii Troia, unde se afla Hector.
Când îl văzu atât de înfricoşător, Hector porni să fugă, iar Ahile cel iute de picior îl urmări îndeaproape. Ocoliră cetatea de trei ori, după care Ahile îl străpunse pe Hector cu lancea, luându-i viaţa. Douăsprezece zile a batjocorit Ahile leşul lui Hector, atât de supărat era pentru moartea lui Patrocle. Apoi, ocrotit de zei, sosi la el tatăl lui Hector şi îi înmuie inima. Ahile îi dădu trupul viteazului său fiu şi îl asigură că va avea cele douăsprezece zile de care avea nevoie pentru funeralii, după cum era obiceiul. După acest răstimp luptele porniră din nou. În ajutorul cetăţii Troia sosiră amazoanele, dar regina lor, Pentesilea, fu ucisă de Ahile. Tot acesta îl ucise şi pe Memnon, sosit din Egipt să îl ajute pe regele Priam, căruia îi era nepot. În timpul acesta Paris ucisese mulţi ahei cu săgeţile sale şi tot el îl ucise şi pe Ahile. La naşterea sa zeiţa Tetis îl scăldase pe acesta în apele fermecate ale râului Stix, ca să nu poată să-l rănească nici o armă. Rămăsese totuşi un loc neudat de ape, călcâiul de care îl ţinuse ca să îl scufunde în apă. Zeul Apolo dirijă mâna lui Paris şi săgeata acestuia străpunse tocmai călcâiul lui Ahile, care căzu mort la pământ. Paris muri şi el, după îndelungi chinuri, atins de o săgeată otrăvită. După moartea lui, Elena se însoţi cu un frate de-al lui, Deifob. Trecuseră aproape zece ani, muriseră cei mai de seamă luptători din ambele tabere, dar războiul troian nu se mai sfârșea... Aşa se încheie epopeea Iliada. Sfârşitul războiului troian şi alte întâmplări sunt povestite de Homer în epopeea Odiseea.
ILIADA - DIN CÂNTUL I
Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul,
Patima crudă ce-Aheilor mii de amaruri aduse;
Suflete multe viteze trimise pe lumea cealaltă,
Trupul făcându-le hrană la câni și la feluri de păsări
Și împlinită fu voia lui Zeus, de când Agamemnon,
Craiul născut din Atreu, și dumnezeiescul Ahile
S-au dezbinat după cearta ce fuse-ntre dânșii iscată.
Care fu zeul ce-i puse pe ei să s-apuce de sfadă?
Fiul lui Zeus și-al Letei, Apolon. În ciuda-i pe craiul,
Molimă grea răspândise și oastea-i pornise sã piară,
Pentru c-Atrid cutezase pe preotul Hrises sã-nfrunte,
Când cuviosul veni la corăbii, în tabăr-ahee,
Ca sã-și răscumpere fata cu-o mare mulţime de daruri.
Cârja de aur ținând cu podoabe de sfinte cordele,
Daru-nchinat lui Apolon, de-Ahei se ruga deopotrivă,
Dar mai cu seamă de-Atrizi, cele două mai mari căpetenii:
„Voi, căpetenii Atrizi și Ahei cu frumoase pulpare,
Fie ca zeii-ntronați în Olimp la război sã v-ajute
Troia ușor sã luaţi și cu bine s-ajungeți acasă!
Ci-napoiați-mi copila robită, primind aste daruri,
Dacă vă temeți de fiul lui Zeus, de-arcașul Apolon.”
Asta vorbi, și cu toţii strigau, învoindu-se-Aheii
S-aibă rușine de preot, primindu-i mândrețea de daruri.
Nu i-a plăcut lui Atrid Agamemnon îndemnul acesta,
Și l-a respins fără milă pe preot cu aspră poruncă:
„Vezi, o moșnege, sã nu te mai prind pe-aici la corăbii,
Ori între noi zăbovind ori încoace venindu-ne iară;
Mi-e că ți-or fi de prisos a ta cârjă și semnele sfinte.
Nu-ți voi da fata-napoi, ba chiar cărunți-va-n robie
Tocmai în Argos acasă la mine, de țara-i departe
Pânză țesând la război și culcându-se-alături de mine.
Du-te dar, nu mă-ndârji, dacă teafăr dorești sã poți merge.”
Astfel a zis, și bătrânul de teamă, auzindu-i porunca,
Merse tăcut pe la marginea mării bătută de valuri
Unde deoparte stătu și rugare rosti către zeu
..........................................................
Glasul auzi-mi-l, Doamne, și-o singură vrere-mplinește-mi:
Stropii de plâns, cu săgețile tale plătească-mi Danaii! ”
|
ILIADA - DIN CÂNTUL XXIV (la final)
|
Noaptea și ziua sā-mi tot amintesc și să plâng după tine.”
Astfel bocea și femeile oftau împreună cu dânsa.
Dar și Hecuba-ncepu să se jeluie amar între ele:
„Hector, iubitul meu fiu, odorul meu scump ca nici unul,
Drag ai fost zeilor cât ai trăit pe pământ și de-aceea
Ei îngrijiră de tine păzindu-te și dupã moarte.
Fiii ceilalți, care-mi fuseră prinşi la război de Ahile,
Fură de dânsul vânduții mai departe pe marea pustie,
Pe la ostroave, în Samos, în Imbros și-n Lemnos pâclosul;
Numai pe tine, când el la război te răpuse, de trei ori
Te-a tăvălit împrejurul mormântului unde-ngropase
El pe Patroclu ucisul de tine, dar totuşi pe dânsul
Nu l-a-nviat, pe când tu eşti în casă tot fraged și proaspăt
Tocmai ca unul pe care cu blânde săgeți îl ucide
Febos Apolon, din arcu-i de-argint fără veste lovindu-l.”
Astfel, bocindu-se, a zis, și în juru-i stârnit-a un vaiet
Nepotolit. și-a treia-l jeli după asta Elena:
„Hector, cumnate, tu, inimii mele mai scump ca oricare
Dintre cei mulţi cumnați, că doară bărbat îmi e Paris
Care m-aduse la Troia, mai bine muream înainte!
Iată că-i al douăzecilea an de când eu, oropsindu-mi
Țara părinţilor mei, venit-am sã stau între-ai voștri,
Totuşi tu nu mi-ai spus mie o vorbă urâtă ºi aspră;
Ba chiar, îndată ce-n casă-ncepea să mă certe vreunul
Dintre cumnați ori vreuna din mândrele mele cumnate
Și-uneori soacra, că bun mi-a fost socrul, blând ca un tată,
Tu te puneai ca un frate, și prietenos și cu gândul
Păsuitor și blajin îi opreai potolindu-i necazul.
De-asta din suflet pe tine te plâng și pe mine sărmana, Nemângâiată fiind, că nu mai e altul în Troia
Bun și prieten cu mine, căci spaimă eu sunt tuturora.”
Astfel ea plânge și geme mulțimea cea mare de oameni.
Priam bătrânul, atunci pornindu-l, norodului zice:
„Mergeți acuma, Troieni, și aduceți-mi lemne-n cetate.
N-aveți vreo teamă că poate v-aşteaptă pândindu-vă Aheii,
Căci petrecându-mă Ahile din tabără-mi spuse că dânsul
Nu ne va face vreun rău până-n ziua de-a douăsprezecea.”
Asta le zise bătrânul, iar ei la căruță-nhămară
Mule și boi și se strânseră-n grabă-naintea cetății.
Merser-apoi în pădure și-aduseră-n vreme de nouă
Zile puzderii de trunchiuri de lemn și-n a douăsprezecea
Zi din odaie cu plânsete scoaseră trupul lui Hector
Și-l așezară pe rug și aprinseră clada de lemne.
Iar dimineaţa, când zorile trandafirii răsăriră,
Obştea din Troia se strânse la rugul slăvitului Hector.
După ce se-întrulocară și se înșirară cu toţii,
Prinseră-ndată vin negru să toarne și focul să stingă
Până pe unde lățit era el. Dup-aceea-ncepură
Oasele albe s-adune, prietenii, fraţii lui Hector,
Care cu toţii jeleau și aveau fața-necată de lacrimi.
Oasele albe le puseră ei într-o raclă de aur,
Le înveliră în pânze subtiri porfirii și băgară
Repede racla în groapa săpată adânc; pe deasupra
Stane de piatră-ndesind, rãmãșițele-i acoperiră
Și moviliră pământul; în vreme ce-n jurul movilei
Stau păzitorii veghind ca sã nu dea năvală Danaii,
Când era gata mormântul, Troienii ’napoi se-nturnară,
Și adunaţi, la un praznic de pomină se așternură
Și ospătară cu toţii la curtea-mpăratului Priam.
Astfel a fost prăznuită de ei îngroparea lui Hector. |
|
Pagina oficială pe FaceBook a Bisericii Ortodoxe Române Sfânta Treime din Los Angeles, California, administrată de către pr. protopop Constantin Alecse
|
|
RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
DIZERTAŢII ŞI TEZE FINALE
E-BOOKS
ENCICLOPEDII
ALTE BAZE DE DATE MULTIDISCIPLINARE
|
|