|
Până la șapte ani copilul rămâne acasă, în grija femeilor;
Între șapte și patrusprezece ani este învățământul primar,
Apoi e o etapă care înlocuiește perioada goală a tinerilor,
S-a introdus, ceea ce azi i se spune învățământ secundar.
S-a introdus efebia , la finele învățământului secundar,
Care e între optsprezece şi douăzeci de ani, de preferință,
S-a asigurat o cultură generală solidă, care avea un tipar,
Capabil să urmeze învățământul superior, cu a sa știință.
Învățământul superior oferea specialități rivale și paralele:
Retorică, filosofie, medicină. Au apărut centre privilegiate:
La Alexandria, Pergamon, Atena și, stabilimente veritabile,
Precum Mouseioanul, cu învățații ce se dedicau în libertate.
Erau preocupați de cercetare și grupau în jurul lor ucenici,
În valoroase cursuri de studii superioare, forme complete.
Ăst ciclu de studii n-a fost dus până la capăt de ontologici,
Numai unei mici elite, darurile spiritului i-au fost favorizate
Fetele frecventau, ca băieții, școlile primare și secundare,
Idealul femeii hellenistice nu-i cum o descria Ischomachos:
„Ea intră în casa mea la 15 ani, până atunci sub observare.
Aș dori ca ea să țeasă, să toarcă, să fie educată frumos”.
Instrucţia publică
În epoca hellenistică, educația nu-i abandonată de privat,
Făcând în mod firesc obiecțiile unei oficiale reglementări,
Aristotel impune legislatorului să dea legile bine orientat,
Privitor la educație, dar o spune ca hellenisticii precursori.
În timpul său, existența unei „instrucțiuni publice” de stat,
Rămânea clară originalitate a acelor cetăți „aristocratice” ,
Ale căror tendințe totalitare, se arată că nu s-au constatat.
Legislația școlară devine normală oamenilor erei elenistice.
Ea este o problemă municipală
Statul în speță este cetatea, municipalitatea, și nu regatul,
Regatul hellenistic nu este un stat cu pretenții totalitare,
El este un stat „liberal”, care-și limitează la minimum rolul,
Degrevându-se de unele servicii la instituțiile comunitare.
Instituția educației este coordonată de către municipalități,
Suveranul hellenistic intervine uneori în activitatea școlară,
Dar totdeauna cu titlu privat, „binefăcător”, pentru cetăți,
Excepție fac unele instituții municipale din a Egiptului țară.
Dar, numai sub Imperiul roman evoluția sa va fi încheiată,
Atunci gymnasion-ul egiptean îşi va fi abandonat statutul,
Nu va mai fi asociație privată, ci se va adopta cea publică.
Se creează discrepanțe privind relațiile școlilor cu statul.
Dintre instituțiile educative, singura care-i oficială e efebia,
Foarte răspândită, apare oriunde hellenismul se înserează,
Sau încearcă să se implanteze. Doar Atenei i se știe istoria,
Dar aceasta și pentru alte cetăți hellenistice este ca bază.
Efebia attică
Efebia antică este o adaptare la moravurile democratice,
Cum ar fi „dresajul” spartan al hoplitului , pentru formare.
Atestată din anul 372, efebia nu-și are formele categorice,
Decât la o dată foarte târzie, ipoteza devine seducătoare.
Aristotel arată: în anul 325, serviciul militar era obligatoriu,
Tinerii recruți erau înrolați, de ofițeri desemnați prin vot
Și, făceau 2 ani de serviciu. Întâiul an, în cazărmi la Pireu,
Făceau instrucție fizică și militară și, fiecare ieșea patriot.
În al 2-lea se dedicau manevrelor serviciului de campanie,
Locuiau în garnizoană în punctele de frontieră fortificate
Și, îndeplineau funcțiile de „milițieni” și, hrăniți de patrie,
Purtau uniforme, pălării mari, păr scurt, negre chlamyde .
Astfel, efebul atenian era atunci, înainte de orice, soldat,
Dar, efebia secolului al IV-lea, are un fel de civic noviciat,
De pregătire morală și religioasă, practica dreptului în stat.
După primul an, primește arma, și ține jurământ de soldat.
Evoluția sa în epoca hellenistică
În regimul efebiei, în sec. al III-lea, fu mare transformare,
Deveni anuală, oneroasă, facultativă la tinerii bogaților.
Efebiei militare îi succedă altă efebie, o educativă formare,
Efectivul anual al efebilor crește, de-a lungul generațiilor.
Dar din acest total nu mai fac parte exclusiv tinerii atenieni
Ci, începând cu anii 119-118, străinii sunt admiși în efebie,
Ceea ce arată că efebia nu mai păstrează ce avea la origini,
Tineri din orașe ale Greciei, vin la Atena pentru educație.
Multă vreme vor exista trăsături inițiale, militare și civice.
Străinii nu sunt la egalitate cu cetățenii, ci înscriși la urmă,
Ca supliment și participarea la concursuri nu li se permite.
Statul major de instructori militari la un maestru se rezumă.
Acel maestru era de scrimă, care avea rol destul de șters.
Rolul paidotribului , dimpotrivă, nu face decât să crească,
El devine un personaj tot mai important, de mare interes.
Efebia devine în epocă institut superior de educație fizică.
În sec, al II-lea a Chr.,învățământul intelectual propriu-zis,
E alături de educația fizică, spoială de literatură și filosofie,
Care se adresează tinerilor fără ocupație, fără un țel decis.
Se țin și conferințe de popularizare, mai ceva ca o lecție.
Efebia În afara Athenei
Regăsim efebia în cca o sută de cetăți hellenistice grecești,
De la Marsilia până la Pontul Euxin, cu trăsături ateniene.
Efebii din Sparta se numeau ireni, și alții cu nume elenești,
Trecerea prin efebie era o condiție de a purta acele nume.
Efebii, la procesiuni, cântă în cor, imnuri închinate zeilor,
Adesea, joacă un rol în viața religioasă oficială a cetății.
Până pe la sfârșitul secolului al III-lea, din activitatea lor
Fac parte exerciții militare în programul normal de studii,
Efebia hellenistică a devenit pretutindeni, ca și la Atena,
Mai sportivă decât militară, mai aristocratică decât civică,.
Gymnasiile efebice și armatele regale, au comună „antena”
Dar această legătură pare să rămână indirectă, energică.
Grecii risipiți prin țări barbare cer efebiei, inițierea copiilor,
Stilului de viață grecesc, cu exerciții atletice, caracteristice,
Se vede-n Egiptul roman, evoluția din vremea Ptolemeilor,
E la punctul final: efebia e instituție oficială, în tot ce face.
Rolul său este de a iniția tinerii eleni într-o viață sportivă,
Pentru a scoate din ei oameni civilizați, diferiți de indigeni,
Disprețuiți ca barbari, de aceea la 14 ani au viață efebă.
Durează doar un an, dar efectele se simt, rămân efebeni.
Rolul social al efebiei, e clauza exercitării drepturilor civice,
E mare, încât adolescenților, infirmi fizic, care-s împiedecați
Să participe la exerciții sportive, a fi efebi nu li se interzice,
Se constituie clasă specială prevăzută pentru cei frustrați.
Magistraturile efebice
La concret, integrarea efebiei în cadrul oficial din cetate,
Se traduce prin existența unor magistrați care au menirea
De a efectua controlul, de a direcționa colegiul în societate,
Funcția de bază e de însărcinat gymnasial cu conducerea.
Astă funcție e încredințată unui personaj care-i considerat
Ales „primul în cetate” dintre cetățenii influenți și bogați.
Atestată în sute de cetăți, magistratura are un bun impact,
Că poate fi considerată generală. Toți magistrați-s titrați.
Acest magistrat e ajutat permanent de către un adjunct.
În secolul al IV-lea, administrația efebică e bine asigurată
De un comitet de „controlori ai înțelepciunii” ales ca pact,
Cu un număr de zece aleși, câte unul de trib, pe o perioadă.
Gymnasiile, în cetățile foarte populate sau bine organizate,
Se multiplică și chiar, se specializează pe clase de vârstă,
Funcția se dedublează, peste magistrați e unul mai aparte,
Magistrat general, care-i controlează pe ceilalți și îi asistă.
Absenţa şcolilor de stat
Structura economică a societății era tare fragilă și arhaică,
Nu poseda resursele și serviciile administrative necesare,
Pentru a-și asuma direct învățământul ca o sarcină publică,
Singură efebia era fondată și, cu a colectivității asigurare.
Școlile de grad inferior sunt private la origine și așa rămân,
Sensul crescut al importanței sociale, pe educație, suferea,
Suferea din cauza acestui abandon, iar particularul bonom,
Prin generozitatea sa, acestui serviciu îi făcea finanțarea.
Acest mod a caracterizat civilizația hellenistică și romană.
Slăbirea, arată declinul civilizației personaliste și liberale,
Burghezia, cu resursele diminuate, fără iubire „suverană”
Statul va porni să stimuleze generozitatea burgheziei sale.
Fundaţii şcolare
A apărut instituția fundațiilor particulare, cu asigurarea
Capitalului și veniturilor de întreținere a serviciului biblic.
Erau fundații: construcția monumentelor și întreținerea,
Aprovizionarea, cheltuielile pentru ceremoniile cu public.
La finele secolului al III-lea, Polhythrous a donat o sumă,
Cetății sale, pentru a asigura salariul corpului profesoral,
Actul de fondare stabilea compoziția și remunerația bună,
Eudemos a donat și el învățământului pentru personal.
Celelalte două fundații erau datorate unor principi, care
Nici n-au acționat ca suverani, din interiorul regatului lor,
Ci cu titlu de particulari, în state străine, niște oarecari.
Attalos al II-lea și Eumenos al II-lea aduc aport fundațiilor.
Şcoli private
Școala privată e întreținută prin cotizații, de elevi plătite,
Care-s achitate profesorului, ființând pe un plan comercial.
Documentele atestă unele școli literare de înaltă calitate,
Și stabilimente de educație fizică, nume date de proprietar.
Deci, singură efebia este asumată în totalitate de către stat,
Cam rar putem găsi un stabiliment de învățământ secundar,
Cum este „Colegiul lui Diogenes”, la Athena, care e acontat
Învățământului fizic și intelectual, cam în același „interval”
Prestații şi fundații de întreținere
Chiar și pentru buna funcționare a acestei efebii oficiale,
Se recurgea frecvent la generozitatea cetățenilor bogați,
Dreptul public grec a stabilit apelul la societățile private,
Prin liturghii, uzuale la helleniști, și la romanii solicitați.
Mai ales în Athena, titlul de gymnasiarchos nu se mai face,
Desemnarea magistratului însărcinat cu controlul efebiei,
Va fi un cetățean bogat, ca însărcinat pe un an să asigure
Pe speze proprii cheltuielile inerente funcționării instituției.
Bugetul cetății îi aloca acestui magistrat o sumă anumită,
Dar era de la sine înțeles că se conta pe generozitatea lui,
De a rotunji astă sumă, încât putea realiza o sumă dorită,
Pentru, dezvoltarea, întreținerea, activității gymnasiului.
Considerentul financiar era mult mai important decât altele,
Așa că gymnasiarhia era mult timp dată la unic demnitar,
Chiar pe viață, unui binefăcător, ereditară, cu toate actele.
Fundațiile private, veneau și ele cu ce era nevoie prioritar.
|
„Uneori ridici ziduri nu ca să ții oamenii afară, ci ca să vezi cine ține la tine îndeajuns încât să le doboare.” Socrate
|
Jocurile şi sărbătorile, sancţiune oficială
Dacă slăbiciunea financiară a cetății, nu susținea educația,
Ea supunea educarea tineretului unui anumit control oficial.
Prin instituția jocurilor și concursurilor, atletismul și muzica
Integrate în sărbătorile colective, deveneau fără de egal.
Ele constituiau pentru studii o sancțiune foarte eficientă.
Putem afirma că educația hellenistică are învățământ liber,
Care este sancționat prin examene de stat, și competență.
Participarea copiilor și a efebilor își are rolul moralizator.
Prezența lor acolo era cerută de lege, (astfel la Tamynai,
Din Eubeea, sau la Amorgos), găsim oarecare echivalent
Legislației noastre privitoare la obligațiile școlare-n uzual.
Magistrații au rolul, ca la procesiuni tineretul să fie prezent. |