|
P.C. Pr. Constantin Alecse
(1976-1980)
În anii trăirilor și slujirilor ca preot la Londra,
Perioada 1976-1980, mi-am găsit libertatea,
De a sluji Domnului, fără restricții comuniste.
O, Doamne, m-ai binecuvântat, pe cinste!
Erau anii unor mari tulburări revendicative,
Cu revolte anarhiste, măsuri dure represive,
În aceste împrejurări, am intrat în acel decor,
Cu visul meu, de a deveni în preoție doctor.
Încă nu mă prinsese mrejele culturii engleze,
La biserica „Sf. Gheorghe” eu pe „metereze”
Am aflat, totuși, de marile valori ale Angliei,
Valori ale muzicii, științei, artei și ale filosofiei.
Privind emigrația română din Marea Britanie,
Mulți dintre români, în Londra au găsit locație.
Iaca am sosit și eu, pentru ședere pasageră,
Dar pe parcurs, devenii legat de „atmosferă”
Politică sau coabitare?
Întâlnire cu Arhiepiscopul de Canterbury
27 ian. 1977, în vizita sa pastorală din Anglia,
Chiriarhul Lucian Florea, din Paris se pornea,
Și, la Palatul Lambert, cu PS Sa mă deplasam
La întâlnirea cu arhiereul +dr. Donald Coggan.
Urma să fiu acreditat ca reprezentant al BOR,
Pe lângă Biserica Anglicană, ca „ambasador”
Deveneam succesor al preotului Lucian Gafton
Cred că eram pierdut în spațiu într-un amvon.
Ca tânăr preot de numai 26 de ani, cam uimit,
Eram în Commonwealth, al pământului buric,
Erau peste 450 de ierarhi, în loja episcopilor,
Dintre ei, 25 erau membri ai Camerei Lorzilor.
La întâlnirea cu IPS Sa +dr. Coggan, fui docilul,
Așa cum e protocolul când întâlnești Patriarhul,
Rețin pe Episcopul Londrei, +dr. Gerald Ellison,
Și cel de Southwark, +dr. Mervyn Stockwood.
Ierarhii mei i-au explicat IPS Sa +dr. Coggan,
Schimbările de la biserica la care eu preluam
Și au înmânat scrisoarea Patriarhului României
Că sunt cel acreditat pentru preluarea parohiei.
IPS Sa +dr. Coggan, m-a îmbrățișat, cu drag,
I se adresă PS Sa +dr.Mervyn Stockwood așa:
-Mervyn, de acum Constantin îți va fi discipol!
Am rămas uimit. La noi apelativul este altfel.
Pentru Arhiereu este Înalt Prea Sfinția Voastră,
Iar pentru preot este Prea Cucernicia Voastră.
Înțelegeam că m-a luat la pertu,+dr. Coggan,
Și pe Patriarhul României l-ar apela, Justinian.
Capelan onorific
al Episcopului Mervyn Stockwood
Cred că pentru PS Sa +dr. Mervyn am devenit,
Copilul de suflet, pe care poate că și l-a dorit.
Mai jos arăt relația specială cu Ierarhul acesta,
Menționând marea iubire cu care mă înconjura.
Anul 1977, Episcopul +dr. Mervyn Stockwood
Mă numi capelan onorific, ca apreciat de sinod.
La Dioceza de Southwark. La slujbe ecumenice
Am predicat Ortodoxia prin bisericile anglicane.
Episcopul dr Mervyn Stockwood, binefăcătorul meu
Dintre toţi binefăcătorii mei, pe acest pământ,
Prelatul Mervyn Stockwood, cu trăire de sfânt,
Mi-a fost ca tată și idol, sfaturi bune mi-a dat,
M-a încurajat, m-a ridicat, cât nici n-am visat. |
Ajutor pentru România,
după cutremur din 1977
Ne amintim cu toții de cutremurul din România,
Din 4 martie 1977, acel cataclism ne cutremura
Și, noi, românii din diaspora, cu toată puterea,
Am colectat fonduri și ajutoare să ajutăm țara.
Aveam așa o stare, de rău, sufletul cutremurat,
Gândind la cei de-acasă, la tot ce-au suportat.
Comunitatea noastră din Anglia a sărit în ajutor
Printre mobilizatorii campaniei eram promotor.
Apusul soarelui la Londra
Cât de frumos a fost să fie, eram tânăr şi iubit,
Aveam copii, aveam soţie şi orizontul erudit!
Prinsesem gust de preamărire și de relaţii înalte,
Nu bănuiam urmărirea, cu interdicţii şi rapoarte.
Însă pus la încercare, la presiuni psiho „notorii”,
Nu avea nicio-ntrebare, că au sosit inchizitorii!
A apărut o ciupercă, nori negri pe cerul Londrei
Şi-așa „-Adio neică, de-acum urmează anii grei!”
Apărut din întâmplare, un dragon venit de sus,
Ștergea de la editare chiar şi credinţa în Iisus.
Doina lui Eminescu, vrui s-o ştie lumea bună,
Dar primii ca „blam”, rapoarte, tunete, furtună.
A trimis „Prea Fericitul”, un sfat să mă supun,
Spus că nu doresc și, multe am vrut să îi spun!
Vru să pună stăpânire pe libertatea de-a trăi
Prea Fericitul, m-a ameninţat: „ -Te vei căi!″
Încrezător eram, „destinul, e de la Dumnezeu,
Iar cu stăpânul a fost un fum în drumul meu!”.
Cu dor de ţară şi de părinţi, la piept să-i strâng,
Î concediu de vară, mersei, dorul să mi-l plâng.
Am spus: „-Nevastă, îți las consemn la Londra,
Ca-n caz nefastă, să anunți, chiar, Ambasada!″
Vai, săgeţi încrucişate s-au abătut asupra mea,
Lovindu-mă în libertate şi-n tot ce mai aveam!
„Vai, Patriarhie, vă zic acum sub mare jurământ,
Oricât de greu va fi , nu mai calc acest pământ!”
Cu, consemnul Londrei şi, titlul meu de capelan,
Veni răspuns „OK”, şi bilet de zbor peste ocean.
Greu mi-a fost să spun părinţilor, că plec de tot,
Părinților mei dragi că voi pleca, că nu mai pot
Cu gust amar, cu lacrimi grele strânse înn piept
Părinţi mi-au spus să merg pe drumul cel drept.
„Mergi în lumea ta și ia de la noi, niște țoale noi,
Să vă fie bine vouă şi,... nu purtaţi grijă de noi!”
Condamnarea definitivă, prețul ne-coabitării cu
prof. dr. Constantin Michael-Titus
Cu toate eforturile și sacrificiile făcute de mine,
De a sluji biserica din Londra, totul să fie bine,
Să reprezint Patriarhia Română în Regatul Unit,
La cel mai înalt nivel, dihonia roșie mi-a venit.
Nu coabitam cu pârâtul prof. dr. academician
C-tin Michael-Titus și cu 2 ciraci întru ciolan,
Agreați de înalta poartă, pentru atentă sfătuire,
Cam din martie 1977, cu o „clară” împăciuire.
Vroiau supunerea mea în activitatea redacției,
Cu publicațiile parohiale, conform „democrației”,
Că și în biserica română din Anglia se impunea
Legea dictaturii, „sarcino-fatale” de la Moscova.
Și, au forțat încheierea misiei sacerdotale a mea
Și, dreptul de reprezentare eclesiastică în Anglia.
În toamna anului 1978, soția plecă-n România,
Într-o vacanță de 3 săptămâni, și cei 2 fii cu ea.
Soția, Elena a fost atenționată de la Patriarhie:
Dacă soțul dumneavoastră publică „anti-patrie”,
În revista parohiei, o să suporte consecințe!”
Acela era al 2-lea „bec roșu”, care mi se aprinse.
Vestea asta „roșie” mi-a dat-o soția, la Londra,
Când a revenit. Atunci am priceput că balanța
Atârna că acasă, pentru familie, nu-i România,
Ci, în exilul în vest, acasă, va deveni diaspora.
|
Dedicații, de ing. Mircea Iordache
ZBORUL DE VIS
Doream s-ajung un doctorand de suflete și vis,
Parcă vedeam un titlu grand: «Intrarea-n Paradis»,
De-aceea am trudit din greu vrând bursă să câştig,
Un zbor peste trecutul meu, succesul să-l instig.
Am prospectat în depărtare şi multe am aflat,
Ce-nseamnă apus de soare cu sensul inversat.
Cu voci străine de-adevăr, urâtul, anticristul,
Mi-a cercetat de-a fir - a păr trecutul şi ursitul,
Dar cerul m-a urcat mai sus, de ciumă m-a ferit,
Căci Fiul Domnului, Iisus, m-a vrut mai fericit.
O, Doamne mare-i mila Ta, m-ai transformat subit,
Te voi sluji cât voi putea că ştiu cât m-ai iubit!
Zburam prin norii grei, stingher, cătând în depărtări
Un curcubeu pe-al Londrei cer, speranţe, acceptări.
Eram timid precum o zână atunci când se mărită,
Că-mi tremura mâna în mână de frica prea mărită.
Pe-aripi de vis mă îndreptam să-mi fac un viitor,
Familia-mi divinizam cu dragoste şi dor.
Pe cerul Londrei am văzut, minunea se ivea,
Mă aştepta nou început cu tine, viaţa mea!
Ce limpede îmi apărea şi strălucea Tamisa,
Cât de frumos se şerpuia şi,... nu părutu-mi-s-a!
Ce turle sfinte se iveau, de sfinte catedrale,
De parcă toate mă priveau şi îmi ieşeau în cale!
Călcat-am pe tărâm englez ca un umil proton
Şi m-a primit, ca pe-un botez, părintele Gafton.
Am tot privit spre diasporă cu ochii dilataţi
Şi, am simţit că mă adoră toţi bunii mei confraţi.
S-au strâns cu toţi-n jurul meu, să-mi dea asigurare
C-au să mă sprijine, mereu, cu hrană şi cazare.
Sufletistă, doamnă mare, Lenţi Cook mi-a oferit
Două luni de adoptare. Ce bine m-a nimerit!
Cu prima slujbă avută la „Sfântul Gheorghe” în strană,
Mi-am lăsat vocea pierdută, privind la o icoană,
Era Maica Prea Curata și cu Fiul său Iisus!
Îmi simţeam alături soaţa și, că o iubesc nespus.
În icoana înfiptă-n suflet mi-apărea şi Cristian.
Dragul tatii, fiu isteţ, te iubesc fără liman!
Două luni de aşteptare, îmi păreau o veşnicie,
Aşteptând cu nerăbdare familia să îmi vie.
A sosit şi ziua sfântă cu dragii mei aşteptaţi,
Întâmpinarea m-avântă. Voi, picioarelor, zburaţi!
Ca pe un balsam de dor i-am privit şi admirat,
C-o lacrimă şi un fior şi cu glasul.... transpirat!
Ca o gazdă primitoare, am strâns pe cât se poate
Produse alimentare, feluri, feluri de bucate.
Pe când o strângeam în braţe, soţia m-a cam certat:
„- De când ai sugar bărbate, eşti de două luni plecat?!”
Eu mă dădui mare mahăr, un bărbat adevărat,
Și-i arătai că e zahăr, „sugar” englezesc, curat!
De-ale tinereţii valuri, cu temeri de catifea,
Căutând doar idealuri, precum eu şi viaţa mea.
Pe la „Sfântul Gheorghe”, clima, întruna se anima,
Mâini la spate-şi anima, Gafton, când se afuma.
Fiul meu cel mic, Cristian, isteţ, precum se ştie,
Imita a „superman”, cu o pipă din hârtie!
Și, pusei a măsura. Hristoase în ce mă bagi?
Engleza mă tortura, ca şi Victoria Page!
Da-mi fu bună lecţia şi am pritocit-o bine,
Doamna Page, mă şfichiuia, să n-o fac de ruşine.
Mi-am întâlnit profesorul, Canonicul Alchin,
Ce mi-a creat procesorul, de trudă şi suspin
Şi, ca un doctor elevat, bine m-a structurat,
Despre ce aveam de-aflat la teza de doctorat!
Dar în lume-s toate puse, nu ştii ce îţi este dat,
Toate au taine ascunse, ca şi al meu doctorat.
Cu schimbările sus-puse și, spuse, bunăoară,
„Scurt pe doi”, mi se impuse, să mă întorc în ţară.
Nu ştiu ce mi se păruse, c-aveam o aripă frântă,
Cu nişte puteri „nespuse”, i-am provocat la trântă.
-Nu vă înţeleg cerinţa, și paharul de pelin,
Vreau să vă respect dorinţa, nu înseamnă că şi vin!
Îmi făcusem mari speranţe, Doamne, Tu, nu mă pica!
Domnul mi-a dat circumstanţe, plecarea-n America.
Şi-uite-aşa pornit pe fugă, mă rugam la steaua mea,
O rugam să îmi răspundă: „- Cine-s eu?”, „- Eşti viaţa ta!” |
|
METROPOLA VRĂJITĂ
Multe-am văzut pe-al meu drum și, multe voi vedea,
Domnul mi-a fost sfatul bun, în tine, viaţa mea.
În Anglia, cam la cinci luni de la aterizare,
Mi s-au aprins multe lumini de slavă şi-nălţare.
PS Sa Lucian Florea mă unse ca diacon
Şi, sufletul îmi înflorea de slavă şi canon.
Un cler înalt m-a 'nconjurat cu aure divine,
Tu, viaţa mea te-ai înălţat cu flacăra din mine!
Şi tot atunci se mai serba Unirea, România,
De parcă totul se lega cu stima şi mândria.
În 28 al lui Brumar, din anul șapteșișase,
A fost o zi, fără hotar, de închinări frumoase!
Dar cum şi-n legi s-au strecurat nuanţe de suspine,
Adesea mi s-a întâmplat să nu-nţeleg ce-i bine.
Să mi se-arate steagul roş c-a devenit albastru,
Iar mintea-mi îşi căuta rost de a sluji sihastru.
De ce părintele Gafton, prea sfântul meu duhovnic,
M-a confundat cu un bufon al statului netrebnic?
Şi, m-a lăsat cu ochi-n soare, nu pot să îmi răspund
La multe semne de-ntrebare din suflet şi din gând!
De ce mă duse în eroare Înaltul Plămădeală,
Doar eram tânăr, cu candoare, cu ochi plini de sfială?
Am înţeles mult mai târziu că-n comunism sta scrisă
Legea cuvântului pustiu de cruce interzisă.
Şi, ce lumină-au vrut să pună pe noua mea postură,
Cu ipocrita lor cunună de multă-ncurcătură?
Vrut-au deruta diasporei şi-a neamurilor toate,
Cu o maşină-a dezonoarei de anticriste rapoarte?
Tu, viaţa mea, ai inspirat dreptatea şi credinţa
Şi, Dumnezeu ţi-a-ncununat curajul şi fiinţa!
În douășcinci al lui Undrea, din anul șapteșișase,
M-a îmbrăcat Înaltul Florea cu Rasă de mătase.
Al BOR reprezentant, pe lângă +dr. Coggan,
Am fost numit, îmbrăţişat, uimit fără liman.
Am fost luat copil de suflet de doctorul Mervyn,
Şi-l port mereu în mine-n cuget cu harul său divin.
Am primit drept mare credit un titlu onorific
De Capelan bine menit, ca ţara să-mi glorific.
Şi, câte beneficii mari primit-am drept onor,
Prea sfinte Mervyn, îmi apari, în mare, sfânt decor!
Dar n-am uitat de ţara mea, atunci, în șapteșșapte,
Când un cutremur năruia vise, în prag de noapte.
Am apelat la orice sprijin creştin, fără hotare,
Să scot românii mei din chin, cu multe ajutoare.
Şi că, „Altarul/The Altar” l-am prefăcut tribună,
Cu de la Domnul mare har şi sfânta Lui lumină,
Cu „Orizonturi româneşti”, „Istoria străbună”,
Am răspândit cinstite veşti şi-o dragoste română,
Că viaţa mi-a fost dată doar cu bune, rele, cost,
Să i-o ofer iubiri-n dar, cu tot ce sunt şi am fost.
Toate acestea le-am legat de Londra cea vestită,
Un centru cultural bogat, Metropola vrăjită.
|
Hirotonirea întru preot |
Consiliul parohial |
Reuniunea Doamnelor |
|
|
APUSUL SOARELUI LA LONDRA
Cât de frumos a fost să fie, eram tânăr şi iubit,
Aveam copii, aveam soţie şi orizontul erudit!
Prinsesem gust de preamărire și de relaţii mai înalte,
Nu bănuiam vreo urmărire, cu interdicţii şi rapoarte.
Dar am fost pus la încercare, la presiuni psiho-„notorii”,
Interzicând orice-ntrebare, că au sosit inchizitorii!
Parcă s-a pus o ciupercă, nori negri pe cerul Londrei
Şi, mi-am zis: „-Adio neică, de-acum urmează anii grei!”
A apărut ca o-ntâmplare, un dragon venit de sus,
Să pângărească-n editare chiar şi credinţa în Iisus.
Doina de geniu, Eminescu, vrui s-o ştie lumea bună,
Dar m-am ales cu „blam” şi cu, rapoarte, tunete, furtună.
Şi mi-a trimis „Prea Fericitul”, sfatul dur, să mă supun,
Iar eu i-am spus că e sfărşitul și, multe-am vrut să îi spun!
Vrut-au să pună stăpânire pe libertatea-mi de-a trăi
Prea Fericitul, spre uimire, m-ameninţă : „-Te vei căi!”
Încrezător, gândeam, „destinul, îl face numai Dumnezeu,
Iar întâmplarea cu stăpânul a fost doar fum în drumul meu!”.
Când m-a răpus dorul de ţară şi de părinţi, la piept să-i strâng,
Într-un concediu scurt de vară, am mers, dorul să mi-l plâng.
Prevăzător, am spus: „-Nevastă, îți las consemn la Londra,
Ca-n situaţie nefastă, să anunți, chiar, Ambasada!“
Şi, vai, săgeţi încrucişate s-au abătut asupra mea,
Lovindu-mă în libertate şi-n tot ce mai puteam avea!
„Voi oameni „mari”, Patriarhie, vă zic acum sub jurământ,
Oricât de greu va fi să-mi fie, eu nu mai calc acest pământ!”
Am folosit consemnul Londrei şi, titlul meu de capelan,
Și am primit răspunsul „OK”, şi-un gând de zbor peste ocean.
Dar mult mai greu mi-a fost să spun părinţilor, că plec de tot,
Tăticului meu drag şi bun, măicuţei dragi, că nu mai pot.
Cu o dârzenie amară, cu lacrimi grele strânse-n piept
Scumpii părinţi mă-ncurajară să merg pe drumul meu cel drept.
„Mergi mamă-n lumea ta cea nouă şi, ia la maica ţoale noi,
Vreau să vă fie bine vouă şi,... nu purtaţi grijă de noi!”
În lacrimi fost-a despărţirea de ce mi-a fost mai drag pe lume,
De părinţi, ţară, cu menirea de a-mi da viaţă şi un nume.
Tot ce-a urmat, mintea mi-am stors, mi-am zis „Nu voi răbda!”
Nu mai aveam cale de întors, un alt tărâm voi aborda.
De Cheşculescu-am fost uimit şi de-a lui Trifa, PS Sa,
Cu mulţumiri, căci m-au suit în zborul spre America!
Pe cerul Ꞌnalt când am ajuns, priveam „abra-cadabra”
Şi-am observat cum s-a ascuns apusul soarelui la Londra! |
|
|
IPS Valerian (Trifa) şi mărinimia americană
Am trimis deîndată o scrisoare, pe care am accentuat cuvintele „STRICT CONFIDENŢIAL” către IPS Sa Arhiepiscopul +Valerian Trifa, explicându-i în detaliu situaţia şi, prin care îi solicitam ajutorul de a veni în America şi de a obţine numirea într-o parohie peste Ocean.
Răspunsul mi-a venit prompt, în cca 2 săptămâni, care mi-au părut ani, spunându-mi-se:
„-Via Domnului în America este mare, iar slujitorii sunt puţini! Iată ce am disponibil acum: St. Paul, Minesotta, Rhode Island, CT, Bridgeport Connericutt. Dacă nu esti în grabă, peste 3 luni voi avea şi Youngstown, OH. Te rog să ţii confidenţială corespondenţa noastră!”. Aşa mi-a răspuns IPS Sa Arhiepiscopul +Valerian Trifa. Era exact, ceea ce şi eu doream.
Cred că am răspuns în aceeaşi zi. Am acceptat să fiu numit preot paroh la Biserica „Sf. Maria”, din St. Paul - Minessota. |
Pagina oficială pe FaceBook a Bisericii Ortodoxe Române Sfânta Treime din Los Angeles, California, administrată de către pr. protopop Constantin Alecse
|
|
RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
DIZERTAŢII ŞI TEZE FINALE
E-BOOKS
ENCICLOPEDII
ALTE BAZE DE DATE MULTIDISCIPLINARE
|
|