|
---|
Cap. III - Inteligenta Artificială
Majoritatea dintre dumneavoastră, care aţi auzit de CERN, cu siguranţă aţi auzit de LHC (Large Hadron Colider) Gigantul Accelerator de Particule, cel mai mare instrument ştiinţific, cu un diametru de peste 20 de mile care se întinde pe teritoriul a două ţări (Elveţia şi Franţa). Opinia publică a fost informată cum că ar fi fost construit cu costul a zeci de miliarde de Euro în scopul de a studia cum a luat naştere Universul şi ca, coliziunile care au loc înăuntrul acceleratorului ne permit nouă să ne facem o oarecare părere despre un anume fenomen, care poate fi observat doar atunci când particulele interacţionează între ele la viteze foarte mari. Acesta NU este motivul pentru care a fost creat acceleratorul, şi nici lucrul care s-a făcut cu această maşinărie de la pornirea ei. Scopul principal al CERN când a construit acceleratorul a fost să, ei bine să deschidă un portal. Daţi-mi voie să vă explic: Ideea de portal a luat naştere în anii 60, ai secolului 20. Fenomenul OZN
După ani de zile de încercări în a ascunde fenomenul OZN, incluzând o scară largă de interacţiuni cu publicul cum ar fi incidentul de la Roswell şi Bătălia pentru Los Angeles înainte de asta, guvernele Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei, au decis să-şi unească forţele în speranţa de a înţelege ce sunt mai precis aceste obiecte neidentificate. Ideile erau împărţite. Sunt oare OZN-urile de pe altă planetă? Sunt oare din alt timp? Sau sunt pur şi simplu isterie şi deziluzie în masă cauzată de o imaginaţie mult prea bogată a oamenilor care erau făcuţi pe ei de frica de comunişti şi tehnologiile lor? Nu, nu erau nici una din toate acestea.
Universul nostru nu este decât o pagină dintr-o mare carte. Gândiţi-vă la o carte închisă care stă pe o masă: vedeţi fiecare pagină cum vine una peste cealaltă legate între ele de spatele dintre cele două coperţi. Universul nostru este doar o pagină într-o vastă şi atotcuprinzătoare carte. Şi pagina noastră nu este nici pe departe singura cu bogăţii, gândire şi civilizaţie în ea. Fiecare pagină din carte reprezintă o altă dimensiune şi fiecare are semnătura ei unică, propria ei istorie, şi felul ei unic de diferenţiere de celelalte pagini. Nici o pagină nu a fost făcută să interacţioneze una cu cealaltă la fel cum nici cerneala nu se scurge de pe o pagină pe cealaltă într-o carte normală. Fiecare pagină, un Univers de sine stătător. După câţiva ani de calcule matematice şi flote întregi de oameni de ştiinţă care lucrau sub ameninţarea exterminării dacă divulgau informaţii despre munca lor, ideea de carte a luat naştere. Deşi mulţi nu erau de acord, calculele matematice susţineau ideea de carte, şi tot matematica arată că era imposibil ca o pagină să interacţioneze cu cealaltă. Asta până în anii '80.
După miliarde de dolari investiţi în cercetări în jurul anilor '80, a luat naştere ipoteza că dacă am folosi destulă energie şi destulă forţă, concentrate spre un punct mic (de mărimea unei împunsături de ac), teoretic am putea străpunge pagina şi am putea trage cu ochiul la pagina vecină. Am putea deschide o uşă din universul lor spre al nostru. Când FAMILIA (numele de cod al grupului de oameni de ştiinţă care sunt la conducerea fiecărui departament de cercetare de la CERN) a văzut prezentarea iniţială în Martie 1981, multe din tematicile expuse au adus îngrijorări grave în ceea ce priveşte ramificaţiile deschiderii unui astfel de portal. Însă în numele ştiinţei, FAMILIA a decis să împartă aceste informaţii cu guvernul care le finanţa constant cercetările. La o întrunire ce a avut loc în Luxemburg, şefilor de state ale noii formate Uniuni Europene, împreună cu Statele Unite şi China, le-au fost prezentate planuri pentru construirea unei maşinării colosale care ar fi în stare să deschidă un portal pe care l-am putea închide la discreţie apoi. Portalul s-ar deschide şi nivelurile de energie ar fi măsurate pentru a demonstra că CERN şi-a îndeplinit sarcina, şi apoi portalul va fi închis. Deschis – Închis, simplu şi atât.
Majoritatea fizicienilor de la CERN erau ţinuţi în ignoranţă totală despre adevăr, la urma urmei acceleratorul îşi îndeplinea funcţiunile normale şi interacţiona particule pentru vânătorii de finanțe, dornici să profite de asta. Însă teste pentru atingerea scopului ascuns erau făcute numai în prezența Familiei şi a câtorva fizicieni selectaţi. Eu sunt membrul Familiei în divizia mea. Logic din Familia iniţială s-au pensionat sau au mai şi murit din ei, dar există acum o generaţie nouă, mai tineri şi mai dornici de afirmare, şi consecinţele acestui fapt au fost şi sunt în continuare dezastruoase. Şi acum că v-am făcut această mică prezentare, permiteţi-mi să vă explic ce s-a întâmplat joia trecută: Era o zi normală cu acceleratorul programat să execute 2 coliziuni, una la 9 AM şi una la 6.30 PM. Ambele au decurs perfect şi experimentele au fost catalogate un succes. Am asistat la 2 coliziuni întregi şi grupul general al cercetătorilor au fost foarte mulţumit de munca lui.
În jurul orei 7 PM majoritatea echipei de cercetători eliberase deja camera de observare, şi acceleratorul fusese pus on modul stand-by. În timp ce camera de observare se golea, dispozitivul de identificare pe care îl aveam la brâu a început să vibreze şi pe ecranul acestuia a apărut scris „Living room”, mi-am dat seama imediat ce urmau să facă. M-am uitat cu coada ochiului şi am zărit pe Dr. Celine D’Accord, un alt membru al Familiei şi şef al departamentului de fizica plasmei. Şi ea se uita la dispozitivul de identificare şi la fel avea scris „Living Room”. Amândoi am înţeles despre ce era vorba şi am plecat. „Living room” (Sufrageria) era o cameră mare din incinta situată în Sectorul A. Camera nu ieşea în evidenţă cu absolut nimic, părea perfect normală. Asta era şi ideea ca să ascunzi intenţiile adevărate. Dacă ne-am fi întâlnit în vreo cameră secretă pe la subsol am fi ridicat suspiciuni de fiecare dată când am fi mers să facem un experiment. În timp ce Celine şi cu mine ne îndreptam spre accelerator în Sectorul A, aerul rece al Elveţiei mi-a atins faţa şi m-a înviorat în timp ce traversam campusul. Noaptea era extrem de senină, şi acest factor îmi mărea şi mai mult suspiciunile. Mereu făceau aceste experimente în nopţi senine ca aceasta. Am intrat în Sectorul A şi ne-am îndreptat către clădirea principală. Uşile s-au deschis cum ne-am apropiat şi am făcut drumul spre lifturi pe întinderea largă a holului cu tavane boltite. Semnalul transmis de dispozitivele noastre de identificare a făcut ca uşile liftului să se deschidă automat înainte ca să apăsăm măcar pe buton. Cum am intrat înăuntru uşile s-au închis şi liftul a plecat. „Nu o să mă obişnuiesc niciodată cu faza asta” a spus Celine, referindu-se la gradul ridicat de automatizare al clădirii. Fusesem programaţi la o întâlnire în „Sufragerie” şi clădirea ştia asta, aşa că toate luminile se aprindeau pe unde era şi uşile se deschidea ca să ne arate calea. Miracolul tehnologiei. Am ieşit din lift şi ne-am îndreptat spre camera de consiliu, odată ajunşi uşa s-a închis în spatele nostru şi înăuntru era adunată toată „Familia”. În capul mesei era „Father” (Tatăl), o tânără şi ambiţioasă fiziciană pe nume Sandra O’Reilly, desemnată „Tatăl”, întrucât treaba ei era să dea ordine „Familiei” cu privire la aceste experimente clandestine. Atmosfera în cameră nu era niciodată una tensionată, ba mai degrabă una de entuziasm controlat. Familia încercase acest timp de experimente la fiecare 6 luni în ultimii 10 ani şi nu au avut mare succes în tot acest timp. Avusesem mai mulţi „Taţi” de atunci, începând cu marele Dr. Bertramberg până la mai puţin cunoscutul, şi mereu băut Dr. Yao, toţi au eşuat să îndeplinească ceea ce Familia iniţială şi-a propus. Miliarde au fost cheltuite dar nici un portal nu a fost deschis. CERN, Universurile Paralele Si Calatoria In Timp
Știința avansează cu o viteză uriașă. Evoluția acesteia este atât de rapidă încât majoritatea oamenilor nu pot ține pasul cu ea. Ceea ce astăzi este revoluționar, mâine intră în obișnuit, pentru ca poimâine să fim fascinați de o nouă descoperire. Plecând de la premiza că ni se spune mult mai puțin decât se cunoaște, multe proiecte avangardiste de știință fiind secretizate și administrate de Armata și Serviciile Secrete ale celor mai puternice națiuni, putem să fim siguri că lumea științifică este mult mai departe decât își imaginează majoritatea dintre noi. Chiar și așa, cu un decalaj de 10-20 de ani între unele dintre descoperiri și momentul în care aceastea ajung la publicul larg, putem să fim convinși că multe dintre tehnologiile pe care le vedem în filmele SF vor deveni parte din realitatea noastră în anii următori. Și oare cine nu și-a imaginat cum ar fi să poată călători într-un univers paralel sau undeva în viitor sau trecut. Să fie însă posibil așa ceva? Ei bine, știința vorbește astăzi cu toată seriozitatea despre Multivers sau Universuri paralele și chiar și despre călătoria în timp, considerând că aceste lucruri uluitoare pot fi realizate. Pentru a afla mai multe despre Universurile Paralele și Călătoria în Timp, din perspectiva științei, l-am invitat în acest episod al emisiunii Mistere la Granițele Cunoașterii pe fizicianul Andrei Dorobanțu, cercetător din partea României în cadrul proiectului ATLAS al CERN.***Și oare cine nu și-a imaginat cum ar fi să poată călători într-un univers paralel sau undeva în viitor sau trecut. Să fie însă posibil așa ceva? Ei bine, știința vorbește astăzi cu toată seriozitatea despre Multivers sau Universuri paralele și chiar și despre călătoria în timp, considerând că aceste lucruri uluitoare pot fi realizate.Pentru a afla mai multe despre Universurile Paralele și Călătoria în Timp, din perspectiva științei, în acest episod al emisiunii Mistere la Granițele Cunoașterii pe fizicianul Andrei Dorobanțu, cercetător din partea României în cadrul proiectului ATLAS al CERN. Vizionare cu folos! (Daniel Roxin)„În seara asta încercăm cu 40 Tera Electron Volts” ne-a anunţat Tatăl
Anunţul ei a făcut linişte în sală. Membrii familiei se uitau unul la altul, unii entuziasmaţi, alţii foarte îngrijoraţi, însă toţi cu o senzaţie generală de neîncredere. „Ultimele 4 încercări au fost între 10-20 Tera Electron Volts, nu am încercat niciodată nimic la o putere atât de mare! nu ştim dacă maşinăria poate suporta un test de o astfel de magnitudine” a protestat Dr. Akava, şeful la Matematică-Fizică şi al Departamentului care era în măsură să spună dacă 40 Tera Electron Volts era sau nu posibil şi se putea desfăşura în siguranţă.” Am analizat toate consecinţele posibile, şi deşi va trebui să folosim dublul de energie din Reţea, Guvernul Elveţian a fost informat şi au fost de acord să coopereze,” a răspuns imediat Tatăl. Tonul ei liniştit şi controlat ajuta mult la detensionarea situaţiei. M-am uitat spre Celine care în tot acest timp a tot scris nişte calcule pe o bucată de hârtie, după care s-a ridicat de pe scaun şi a spus ”Tată, chiar dacă am încerca să atingem 40 TeV, calculele matematice ne arată că aşa ceva nu este posibil! Aşa putem să dăm acceleratorul la maxim pur şi simplu şi să sperăm la ce e mai bine!”. „Mai ai şi alte obiecţiuni pe care doreşti să le consemnăm înainte de a începe experimentul?” a întrebat Tatăl, ignorând complet încercările disperate ale lui Celine. Apoi Tatăl s-a uitat la toţi să se asigure că nu cumva mai are careva obiecţiuni. „Excelent, atunci vom proceda la efectuarea experimentului, toţi să fiţi prezenţi la ora 22.00 în camera de control” a anunţat Tatăl şi toată Familia s-a ridicat de la masă şi a părăsit „Sufrageria”. Nimeni n-a mai scos un cuvânt, am plecat în linişte deplină, ne-am îndreptat spre lift, şi am ieşit din clădire în răcoarea aerului elveţian.
|
CERN, Elveția – Ce se întâmplă acolo cu adevărat? |
---|
Descoperire Terifiantă La CERN!
(Teleportare)
Oamenii de știință de la CERN tocmai au anunțat o nouă descoperire care-i șochează chiar și pe ei.
Fizicienii de la CERN au anunțat descoperirea unor noi date despre celebra "particulă a lui Dumnezeu", bosonul lui Higgs, evaziva particulă a cărei existență a fost confirmată acum aproape doi ani, conform unui material publicat de AFP.
Analiza datelor adunate după experimentele derulate în cadrul celui mai mare accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC) — din cadrul CERN — răspunde unor întrebări cu privire la modul în care se comportă această particulă.
Existența bosonului lui Higgs a fost teoretizată în anii '60 drept o particulă subatomică cu proprietatea de a conferi masă tuturor celorlalte particule. Mai simplu spus, dacă bosonul lui Higgs nu ar fi existat, nu ar fi putut exista nici materie în forma pe care o cunoaște știința în prezent.
Timp de zeci de ani această idee a fost explorată teoretic, până la 4 iulie 2012, când două echipe concurente din cadrul CERN au anunțat că au descoperit, independent una față de cealaltă, o particulă care ar putea fi bosonul lui Higgs. Evident că, după anunțarea acestei descoperiri, a fost nevoie de noi teste și experimente care să o confirme și să verifice modul în care această particulă poate fi inclusă în Modelul Standard din fizică, cadrul conceptual care explică originile și caracteristicile materiei ordinare din Univers.
Într-un studiu publicat în ultimul număr al revistei Nature Physics, una dintre echipele de fizicieni care lucrează cu acceleratorul de particule LHC susține că acest boson se comportă așa cum oamenii de știință au preconizat, și nu este "un impostor" care seamănă doar cu așa-numita "particulă a lui Dumnezeu".
Analiza unui volum impresionant de date rezultat din înregistrarea coliziunilor dintre protoni la viteze apropiate de cea a luminii, în cadrul LHC, demonstrează că acest boson se descompune, exact cum prevede modelul teoretic, într-un grup de subparticule denumite fermioni, fenomen care corespunde Modelului Standard din fizică. Clasa fermionilor include particule de materie precum ar fi quarcii (care formează protonii) și leptonii (categorie din care fac parte electronii).
"Este o descoperire extraordinar de importantă", susține prof. Markus Klute, de la Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT), coordonatorul echipei care a desfășurat acest experiment. "Acum știm că anumite particule, așa cum sunt electronii, ajung să aibă masă în urma cuplării la un câmp Higgs", a mai adăugat el.
Descoperirea bosonului lui Higgs nu ar fi fost posibilă fără construcția LHC — un tunel circular de 27 de kilometri, din apropiere de Geneva — cel mai mare laborator din lume.
O veritabilă armată de fizicieni din toate colțurile lumii examinează rezultatele a miliarde de ciocniri între protoni, în căutarea acestei efemere particule. Inițial, masa bosonului lui Higgs a fost plasată în intervalul 125 — 126 gigaelectronvolți (GeV), o unitate de măsură standard în fizica particulelor subatomice.
Analizele ulterioare ale datelor adunate în cursul acestor experimente au indicat că acest boson nu are spin și se descompune foarte rapid în perechi de fotoni și așa-numiți bosoni W și Z.
"Am putut identifica acum principala caracteristică a acestei noi particule și toate datele sunt conforme cu Modelul Standard din fizică", susține Markus Klute de la MIT.
În prezent, cel mai mare accelerator de particule din lume este oprit pentru lucrări de modernizare, dar fizicienii examinează încă uriașul volum de date obținut în urma experimentelor care s-au încheiat.
LHC va fi repornit în cursul anului viitor, în cadrul unui program de trei ani ce își propune să explice anumite fenomene teoretice cum ar fi cel al super-simetriei particulelor, program ce are drept obiectiv explicarea naturii materiei întunecate. Materia întunecată nu emite și nici nu absoarbe lumina sau radiațiile electromagnetice sau de altă natură, de unde și numele său, și deci nu poate fi observată direct, prin telescoape. Se estimează că materia întunecată constituie 83% din materia din Univers și 23% din masa-energia sa. Existența ei încă nu a putut fi dovedită pe cale experimentală.
Bosonul lui Higgs poartă numele fizicianului britanic Peter Higgs, co-laureat al premiului Nobel pentru Fizică de anul trecut, alături de belgianul Francois Englert. Autor: Elena Oprica
Experimente Stiintifice care ar fi putut aduce Sfarsitul Lumii
Nu încape nici urmă de îndoială: fără știință nu am fi ajuns niciodată unde ne aflăm în prezent. Totuși, lucrurile nu au fost atât de facile pe tot parcursul istoriei; au existat multe cazuri în care oamenii de știință au dat greș, iar consecințele au fost dezastruoase. De fapt, aproape că au condus la exterminarea rasei umane de câteva ori pe parcursul istoriei. Astăzi aruncăm o privire la 10 experimente științifice care ar fi putut aduce sfârșitul lumii.
***
Cui nu-i pasă de sfârşitul lumii?
E bine să nu uităm că pe toţi ne aşteaptă un final, chiar dacă, cel mai probabil, va fi individual şi nu colectiv.
Sfârşitul lumii se pare că nu a fost provocat de experimentul iniţiat ieri în laboratorul LHC al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), de vreme ce lecturaţi aceste rânduri. De fapt, despre sfârşitul lumii ce ar fi putut fi produs de amintitul experiment, aşa cum s-a vorbit la televiziunile şi în ziarele din ţara noastră, nu s-a mai vorbit nicăieri pe mapamond. Dacă în ziarele europene se anunţa evenimentul, cu seriozitate, ca pe unul care urma să rămână în istorie, cele americane, preocupate de uraganul Ike şi de comemorarea a 7 ani de la atacurile teroriste asupra World Trade Center, nici măcar la diverse nu au amintit de „înfricoşătorul experiment“. Poate pentru că poveşti cu meteoriţi care zdrobesc planeta, experimente care opresc rotaţia Pământului, virusuri cumplite scăpate accidental (sau nu) din laboratoare etc., au mai auzit ei, via Hollywood. (Despre atacurile extraterestre încheiate cu happy-end ori fericitele pacte încheiate cu civilizaţii de roboţi, răsculate împotriva oamenilor nici nu mai amintim). Aşadar, dacă am încerca să găsim o explicaţie faptului că ziarele din Statele Unite nu s-au arătat interesate de „gaura neagră“ din Europa, foarte probabilă ar fi aceea că un scenariu de apocalipsă care ar înghiţi lumea într-un interval de timp faţă de care noţiunea de instantaneu înseamnă o veşnicie, e de un banal care nu merită nici o atenţie. Ziarele şi televiziunile noastre, în schimb, au speriat oamenii cu sfârşitul lumii, de parcă era vorba numai despre sfârşitul lumii noastre, nu şi al lor, al domnilor redactori şi prezentatori de televiziune. Şi asta spune ceva despre respectul mass-media româneşti faţă de cei care le acordă atenţie. Pe de altă parte, e şi normal să fim încercaţi de un sentiment de nelinişte, pentru că ceea ce a început ieri sub graniţa Franţei şi a Elveţiei depăşeşte familiarul şi înţelegerea comună, chiar cei implicaţi în experiment afirmând că, dacă totul decurge conform aşteptărilor, viitoarele manuale şcolare de fizică vor vorbi despre 10 septembrie 2008 ca despre un moment istoric. Personal, nu pot crede în posibilitatea unui sfârşit fulgerător a ceea ce noi numim lume, cauzat de un experiment de laborator. Convingerea mea nu se bazează atât pe pătrunderea fenomenelor cosmice reproduse la CERN, cât pe încrederea în luciditatea, responsabilitatea şi credinţa oamenilor de ştiinţă implicaţi. Să nu uităm că respectivii cercetători sunt şi ei aşteptaţi acasă de copii, soţi, prieteni... Apoi, chiar dacă fiecare pas important în cunoaşterea ştiinţifică a creat unora iluzia, măcar pentru o clipă, că au aflat frâiele puterii lui Dumnezeu, istoria a demonstrat că tainele lumii se relevă omenirii pe măsura maturizării ei. Singurii care nu se înfierbântă şi nu se panichează sunt oamenii credincioşi, inteligenţi şi neîngâmfaţi, pentru că ei pot să vadă slava lui Dumnezeu şi în rezultatul unei ecuaţii, căci toate câte există poartă amprenta „degetului“ lui Dumnezeu. În ce priveşte sfârşitul lumii... e bine să nu uităm că pe toţi ne aşteaptă un final, chiar dacă, cel mai probabil, va fi individual şi nu colectiv. Însă a trăi cu obsesia sfârşitului iminent înseamnă a rata adevăratul sens al vieţii. Încă o dată se dovedeşte faptul că, oamenii credincioşi, care ştiu că Hristos îi eliberează pe cei care trăiesc cu frica morţii în sân, sunt avantajaţi. Un articol de: Nicolae Pascal (11 Septembrie 2008)
10 Experimente Stiintifice care ar fi putut aduce Sfarsitul Lumii |
---|
* Era Inteligenței Artificiale |
||||
---|---|---|---|---|
*Experimentul Philadelphia |