|
Ing. Mircea Iordache
Educația primită în alte etape
1.- Serviciul sanitar
Medicație era din belșug și gratuită, dar tehnica medicală, de diagnosticare prin aparatură și prin analize de laborator și operațiile prin diverse metode (care astăzi sunt puse în practică), lăsau de dorit.
Modele, care mi-au influențat educația:
- Doctorul Rafa George, la Dispensarul Minei Ojasca. Era
un doctor tânăr foarte elevat și apropiat de personalul dispensarului și de toți cetățenii localității Ojasca și a întregii comune Unguriu. De mine îl simțeam foarte apropiat și mă încuraja în treburile mele.
- Sora Marin, era o adevărată doamnă, respectată pentru
prestația ce o avea. Era bonomă și ne împăcam bine.
- Doctorul Ursu, medic la Circa Sanitară Cojanu. Era un
om în vârstă, 73 de ani, și a fost medic militar în Al II-la Război Mondial. Suferise cândva de Tifos Exantematic, și a rămas cu unele sechele. Avea o obsesie, moștenită de pe front, de a folosi chinina pentru multe probleme de sănătate. Făcea navetă de 25 km, de la locuința sa din Buzău. Își aducea sufertașe cu mâncare pentru toată săptămâna și avea obiceiul de a merge mult pe la satele din comună care se aflau cam la depărtare unul de altul, așa că la dispensar rămânea doar una-două zile.
Mă prețuia și se comporta cu mine ca un tată. Mi-a fost un idol de bunătate.
- Sanitarul Iancu, era foarte priceput și devotat consăteni
lor săi din satul Robești. Era perceput ca doctorul localității.
Și alte cadre medicale au avut influență pozitivă asupra caracterului meu, după eliberarea din armată: doctorul Ion Predescu de la Dispensarul Fabricii de Mase Plastice din Buzău: asistentele medicale (Maricica, Marcela și Maria) și alții
Concluziile mele au fost:
- Ținuta și eleganța doctorului Rafa, Profesionalismul sorei
Marin și al sanitarului Iancu,
- Bunătatea și sacrificiile doctorului Ursu,
- Armonia personalului de la Dispensarul Fabricii de Mase
Plastice din Buzău....
2.- Serviciul militar
Armata a fost grea dar, la vârsta mea de atunci, defilam prin ea. Aveam preconcepție că mă pot numi bărbat la eliberare și am dorit-o pentru a mă simți intrat în rândul oamenilor.
Consideram că și armata este o școală de educație, de fortificare, de înțelepciune. Modele instructiv-educative mi-au fost:
- Căpitanul Anton, de la unitățile de Radiolocație Cărunta și Mihail Kogălniceanu. Era un produs al comunismului, nu avea efectuat liceul, a lucrat mai mult ca Politruc, dar școala vieții l-a format ca bun profesionist și a devenit comandant de subunitate, ajungând până la gradul de maior. Era sever, dar cu cine își îndeplinea bine sarcinile se purta cu prețuire și apropiere sufletească. Am ajuns foarte apropiat, iubit de comandant.
Am învățat din comportamentul lui să fiu disciplinat și sever în acțiunile mele și-n aprecierile altora, am învățat cum pot fi bun
3.- Facultatea de Mecanică din Iași
Și la facultate baza învățării stătea în notițe, laboratoare, practica de vară, dar nu erau duse la perfecțiune. Depindeau de profesori și de asistenți. Condițiile de cazare erau mulțumitoare, cu toate că prin anul I erau 2 dormitoare mari, cu multe paturi. Eram tineri și socializam foarte bine, totul era minunat.
Modele de corectitudine, și profesionalism mi-au fost: Arsenie Oprea, la Analiza Matematică; Malca Bercovici la Geometrie Analitică; Cornelia Horbaniuc la Limba Germană; Ion Marica la Educația Fizică; Gheorghe Ailincăi, la Studiul Materialelor; Neculai Popinceanu, la Mecanisme și Organe de Mașini; Victor Baușic, la Rezistența Materialelor; Vitalie Belousov, la Proiectarea Sculelor Așchietoare și a Dispozitivelor; Alexandru Rener, la Mașini Unelte; Dumitru Zetu, la Mașini Unelte Automate; Cristian Linde, la Mașini de Ridicat, etc. și unii dintre asistenți: Leonard Cuțu, la Desen Tehnic; Aurel Plăhteanu, la Mașini Unelte; Liviu Ciobanu, la Analiză Matematică, Elena Giurcă, la Mecanică; Iulian Miloș, la Rezistența Materialelor; Ion Zamfir, la Studiul Materialelor; Cezar Duca, la Mecanisme și Organe de Mașini; Emil Uncheșel, la Toleranțe și Măsurători; Elisabeta Biliuță, la Hidrotehnică; Mircea Cozmâncă, la Proiectarea Sculelor Așchietoare; și alții...
De la cei menționați mai sus, am învățat să respect Instituția de Învățământ și pe beneficiarii primirii cunoștințelor, să fiu mereu atent la rezultatele muncii mele, să fiu bun și înțelegător. Au fost și unele cadre, care m-au învățat cum nu trebuie să fiu, dar și asta mi-a creat o educație pozitivă.
4.- Activitatea de inginer
În calitatea de inginer la Întreprinderea de Utilaje și Piese de Schimb din Suceava, mi-a fost tare greu din cauza conducerii, dar și a unor comportamente deplasate, care totuși, au avut darul de a mă fortifica în plan psihic și a nu simpatiza cu ieșirile din matca unei ținute morale demne. Erau și vremurile de așa natură, când producția se raporta în fals și multe greutăți îi determinau pe oameni să fie falși.
Rețin, cu respect câteva nume de mare valoare și de o ținută morală, respectabilă:
- ingineri: Viorel Pisoschi, Anatolie Paustovanu, Eugen
Cefranov, Ana Coca, Stelian Aga, Carol Miuler, Radu Pănculescu, Traian Necunoscutu, Mircea Heroiu, Nicu Vasile, Victor Reuț, Ioan Olaru, Marius Seiciuc, Vasile Babiuc, etc
- maiștri: Ion Sandu, Gheorbhe Sochiriac, Nicolae Bunduc,
Nicolae Petrache, Constantin Cârjan, Mircea Verinceanu, Ilie Bălinișteanu, Ilie Andriuță, Ioan Ciutac, Mircea Dumitrașcu,
- muncitori: Nicolae Avram, Gheorghe Vartolomei, Vasile
Alexandru, Cornel Ailincăi, Aristide Ignătescu, Bocăneț, etc
Acești oameni menționați mai sus îi consider eroi ai muncii, cu calități educative alese și am avut ce învăța de la ei, din punct de vedere profesional și comportamental.
5.- Activitatea în învățământ
Am activat în învățământ la Grupul Școlar Construcții de Mașini, astăzi denumit „Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza″ Suceava. De la cum era orientată, până azi, s-a schimbat complet obiectivele educaționale, de la pregătirea pentru industrie la o pregătire generală. O, Doamne, câtă investiție tehnică a fost distrusă total, pentru niște modificări ale intereselor naționale, de fapt pentru incompetențele politice ale statului care au îndreptat industria spre „nimic″. Incompetența și lenea conducătorilor a condus la eliminarea industrializării, și trimiterea la fier vechi a întregii rețele de fabrici și uzine. Am ajuns cenușăreasa Europei, bătaia de joc a unor țări mai mici, limitrofe și pofta de înfruptare din trupul țării a multor țări cu dinți de „șacal″.Ne aflăm ca în brațele unei caracatițe și mulți părăsesc țara, fiindu-le chiar rușine că sunt români și asta din cauza multor „demnitari″ ai țării care nu-și văd decât interesele personale, prin legi care le favorizează avantaje nedrepte.
Mi-amintesc imnul acela de la așa zisa revoluție de la 1989: „Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni!″. Această chemare a lui Dumnezeu a rămas de actualitate, și chiar se amplifică pe zi ce trece.
Poezia „Pământul deocamdată″, de Adrian Păunescu, compusă în 1976, viza nedreptățile, comise de unii dintre comuniștii care îndeplineau anumite funcții de conducere și de unele țări cu apucături hegemonice, dar, culmea că e mai de actualitate în zilele noastre și într-un stadiu mai agravant. Cine-mi poate spune că nu-i adevărată această proorocire?:
Pe pământ avem de toate
Și mai bune și mai rele,
Bune, rele,
Și-nchisori și libertate
Și-a putea și nu se poate
Și ruină și cetate Genii mari și frunți tembele,
Vânt ce stă si vânt ce bate
Și martiri dar și lichele,
Nedreptate și dreptate
Și-a putea și nu se poate
Și noroi și stele.
Nu l-am agreat pe Adrian Păunescu pentru grotescul comportării lui, dar cu ce a avut dreptate și cu previziunile din ultima perioadă a vieții lui care s-au adeverit întru totul, îl admir.
Din acea perioadă de învățământ am tras concluzii educative bune: școlile erau bine dotate și pe profile de instrucție; erau asigurate condiții de cazare, acceptabile și pentru copiii din mediul sătesc, cu multe gratuități. Manuale erau în unice concepții și bine structurate. Erau uniforme școlare care dădeau o notă de respect pentru școală. Azi elevii din familii înavuțite, vin în ținute luxoase, care-i eclipsează și pe profesori. Normal ar fi fost să se păstreze ținute unice pentru toți elevii, pentru a nu le da unora aere de superioritate și altora umilire, că nu pot ava și ei ținute mai simandicoase. Devieri comportamentale ale elevilor sunt la tot pasul: Fumatul, băutura, expunerea atracției către sex, afișată fără de rușine, drogurilre și câte altele.
Se încearcă la câte o școală mai cu pretenții să se introducă uniforme, dar uneori se neglijează pretențiile școlii.
De un timp fiecare manual e conceput în mai multe variante, reușind de cele mai multe ori să fie impuse unele dintre ele pe criterii politice. S-a ajuns până acolo încât prin manuale apar vedete actuale, care n-au nicio legătură cu educația și cu manualele respective.
Oricum, imaginile negative pe care le observ acum, nu sunt la latitudinea mea să mă implic pentru soluționarea lor și nu pot decât să trag un semnal de alarmă pe această cale „educația, încotro!?!″, „societatea, încotro?!?″
Vă prezint câteva întâmplări, pe scurt:
• În școală cadrele participau la învățământul politic,
săptămânal și coordonator era profesorul de Științe Sociale, care se lăuda că tatăl lui e colonel în Garda lui Nicolae Ceaușescu. Mă simțeam umilit să fiu examinat de acel tânăr, despre care am dedus, că nu are ținută morală față de tânăra-i soție, și care mai tot timpul instiga cadrele una împotriva alteia. Mi s-a ivit prilejul să merg la așa zisa, numai cu numele, Universitatea de Partid (pentru cadrele de conducere). Acolo am dat de un activist de partid, Emil Manolache, care era un om de un foarte bun simț, care ne dădea teme de referate, programate pentru fiecare, de susținut când ne venea rândul, și la comentarii participau mai mult profesorii de științe sociale. Cursul era săptămânal și a durat doi ani. La examinările anuale și la cel final erau repartizate cu cca o lună înainte bilețele numerotate, pentru fiecare cursant. La examene erau invitate și unele cadre politice superioare. Pe masa de examen erau plasate bilețele identice cu cele primite de noi să le pregătim. Mergeam, trăgeam un bilețel și orice număr ne-ar fi căzut, noi comunicam numărul care ne-a fost repartizat înainte. Și așa se făcea că eram pregătiți și primeam note de 10,00, apoi mergeam la o masă festivă, împreună cu lectorul nostru și cu secretara Comisiei Educative a Comitetului Municipal de Partid, doamna Paranici. Era un fel de abatere educativă cu efecte educative pozitive. În acea școală a anilor 70-90, am desprins multe aspecte educative frumoase, prin prestația bună a majorității cadrelor, prin dotare, prin disciplina elevilor, prin buna integrare în societate a absolvenților.
„Toate speranțele, visele, țelurile și aspirațiile dv sunt atinse prin muncă serioasă. Cu cât munciți mai mult, cu atât deveniți mai norocos. NU există scurtături.″ (Legea efortului depus)
6.- Inspectoratul Școlar Județean Suceava
Am fost cooptat, în 1995, de către o conducere a inspec-toratului nealterată de impunerile politice. Înainte de 1989. exercitasem funcția de director adjunct de liceu, și pot spune cu mâna pe inimă că nu am simpatizat cu sistemul, ci cu împliniri educative corecte. De fapt în ultima perioadă a comunismului, chiar și liderii locali comuniști nu prea mai țineau cont de directivele de partid și de stat, și spuneau bancuri la adresa conducătorilor „iubiți″.
Au fost inspectori valoroși, cu simțul răspunderii pentru sectoarele lor.
Dintre abaterile educative, una m-a șocat cel mai mult, că toți cei inspectați pregăteau mese festive, care mai de care. Cei inspectați nu gândeau bine despre inspectori, dar dacă ar fi fost în locul nostru ar fi savurat mesele respective.
Mi s-a întâmplat, că am refuzat să particip la o masă din astea, la o inspecție generală. Festinul se ținea înainte de intrarea la inspecții, să le fie închisă gura inspectorilor. După acea masă am revenit în școală și am așteptat până la pauză să pot merge la inspectarea unui cadru didactic. În timp ce eram singur în cancelarie, un profesor a băgat capul pe ușă și fără să vadă cine-i în cancelarie a întrebat: „I-ați furajat bine?!″
Inspecțiile acelea, se zice că erau prin surprindere, dar s-o creadă mutul, că probabil chiar conducerea inspectoratului i-a anunțat. Numai noi inspectorii nu știam unde ne duce.
În acea zi, plimbându-mă prin curtea școlii, întâlnesc o ingineră, valoroasă de altfel, dar umbla ca amețită și o întreb, amical: „Spuneți drept, ați visat ceva azi noapte?″. Inginera Alupei numită, căreia pe o listă deocheată a școlii ei, a apărut cu numele schimbat în ceva grotesc, a zis: „Sincer, vreți să știți? Am visat o turmă de porci!″. M-a făcut să exclam: „Aaaa, ăștia suntem noi!″ Tocmai era vorba de turma de inspectori care era furajată în cancelarie.
Multe întâmplări hazlii s-au întâmplat, unele din ele pot fi regăsite în cartea „Viața mea ca o fantomă″
Una peste alta, în ținuta morală a inspectorilor, a dominat aspectul pozitiv. De fapt în situația aceea, mai ales pentru mine conta experiența educativă de până atunci. Baza educației pentru fiecare din noi era obținută din cei șapte ani de acasă.
Pagina oficială pe FaceBook a Bisericii Ortodoxe Române Sfânta Treime din Los Angeles, California, administrată de către pr. protopop Constantin Alecse
|
|
RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
DIZERTAŢII ŞI TEZE FINALE
E-BOOKS
ENCICLOPEDII
ALTE BAZE DE DATE MULTIDISCIPLINARE
|
|