|
2. Caracteristica principala a sistemului educational
Educația înainte de 1800
Caracteristica principală a sistemului educațional din Țările Române până la începutul epocii moderne, a fost cvasi-absența sa de-a lungul întregii perioade. Au existat unele încercări timide, limitate ca scop și cu durată efemeră a unor domni, principi sau conducători religioși de a înființa o serie de instituții cu rol educațional, dar acestea au fost foarte puține și fără realizări notabile la scara societății. Aceaste „școli” sau „academii” ofereau o educație predominat de natură religioasă, precum și câteva noțiuni de educație științifică elementară (scrisul, cititul, operațiile aritmetice de bază, unele limbi străine, elemente de geografie, etc.) Limbile de predare au fost de regulă greaca și slavona (în Țara Românească și Moldova) și latina în Transilvania.
Primele așezăminte de tip școlar au apărut pe lângă mănăstiri și aveau ca scop învățarea scrisului în limba slavonă, necesar întocmirii documentelor și cores-pondenței oficiale. Din aceste „școli de chilie” cum le numea Nicolae Iorga au provenit tahigrafii Atanasie și Paladie or Mircea caligraful, din Moldova secolului al XV-lea.
Tot cam din aceeași perioadă sunt menționate și primele elemente ale unui învățământ profesional cum ar fi școlile de meserii care pregăteau meșterii îmbrăcători în argint ai cărților și ai icoanelor de catapiteasmă sau școala de musică, de psaltichie, a cîte unui diac domnesc care învăța la șapte glasuri.
Școala era văzută mai degrabă ca o pedeapsă, iar școlarii erau înmatriculați prin procedee mult diferite de cele moderne. După cum arată o cronică a vremii se recrutau învățăcei, copii prinși, furați de prin sate, din care se făceau oameni de treabă, vlădici și egumeni și preuți și diaconi pre la svintele mănăstiri.
Cercetările istorice au demonstrat că primii voievozii si cnezii români din Maramureș știau să scrie în slavonește. De asemenea domnii, atât în Moldova cât și în Țara Românească învățau carte. Chiar aceia care nu puteau scrie erau datori să știe să vorbească slavonește.
Diaconul Coresi, argumenta și el în Psaltirea sa, prima în limba română, apărută în 1577, necesitatea învățământului și a tipăriturilor în limba vorbită de majoritatea populației:
„Cu mila lui Dumnezeu eu diacon Coresi, deacă văzuiu că mai toate limbile au cuvântul lu Dumnezeu în limbă, numai noi rumânii n-avăm; și Hristos zise: cine ceteaște să înțeleagă și Pavel apostol încă scrie, că întru besearecă mai vârtos cinci cuvinte cu înțelesul mieu să grăiesc, ca și alalți să învăț decât întunearec de cuvinte neînțelease într-alte limbi. Derept aceeia, frații miei, preuților, scrisu-v-am aceaste psăltiri cu otveat de-am scos de-n psăltirea sârbească pre limbă rumânească să vă fie de învățătură și grămăticilor. Și vă rog ca, frații miei, să cetiți și bine să socotiți că veți vedea că e cu adevăr.”
Dimitrie Cantemir, în cunoscuta sa operă Descriptio Moldaviae, apărută în 1716, menționa următoarele aspecte referitoare la atitudinea moldovenilor față de cultura scrisă:
„Pe de altă parte, moldovenii nu numai că nu iubesc învățătura, dar aproape toți o urăsc. Nici măcar numele științelor și artelor nu le sunt cunoscute. Ei cred că învățații nu pot fi cu mintea întreagă în așa măsură încât, atunci când vor să laude știința cuiva, spun că a ajuns nebun de prea multă învățătură. În această privință o vorbă proastă, care se aude des în gura moldovenilor, este că învățătura e treaba preoților, mireanului îi e de ajuns să învețe să citească și să scrie, să știe să-și semneze numele, să-și poată însemna în condică boul alb, negru, cornut, caii, oile, vitele, stupii și ce altele mai sunt; mai departe este cu totul de prisos.”
În Moldova, un Colegiu Latin (Schola Latina) este fondat la Cotnari, lângă Iași, de către Iacob Eraclide, apoi, tot la Cotnari a funcționat în vremea lui Petru Șchiopul (1574 – 1578), o altă școală latină, cu profesori iezuiți aduși din Polonia. La 1634, este înființată la Iași, de către domnitorul Vasile Lupu, Academia Vasiliană, predarea în limbile slavonă și latină,
organizată după modelul Academiei Movilă din Kiev (creată de mitropolitul Petru Movilă), de unde i-au și fost trimiși profesori. În cele din urmă, în 1707, Antioh Cantemir fondează Academia Domnească din Iași, cu predare in limba greacă, o instituție similară cu Academia Domnească de la București.
La rândul său, Constantin Mavrocordat, nemulțumit de analfabetismul și lipsa de pregătire teologică ce domneau în rândul clerului, dispunea la 1741, o serie de măsuri pentru ridicarea nivelului cultural al acestora: „Poruncit-au de au adus și cărți pe-nțeles din Țara Românească, căci în Moldova nu se aflau Evanghelii, Apostole și Liturghii, dând poruncă mitropolitul aceste cărți să le citească pe-nțeles pe la biserici, mai poruncind domnul mitropolitului și episcopilor să facă tipografii fieștecare la eparhia lui, ca să se tipărească cărți pe înțeles. […] Care, la aceasta au lăsat mare pomenire în țările acestea”.
În Țara Românească, istoria învățământului superior, a început la sfârșitul secolului 17-lea. Constantin Brâncoveanu, domnitorul Tării Românești, a fondat Academia domnească de la București in 1694. Educația a fost disponibilă numai în limba greacă.
În 1776, Alexandru Ipsilanti, domnitorul Țării Românești, a introdus noi cursuri în cadrul Academiei. De la acea dată, franceza și italiana au început să fie predate de asemenea. învățământul privat a fost, de asemenea disponibil.
Încă din secolul al XIV-lea, sașii din Transilvania au început să înființeze școli primare, astfel că la începutul secolului al XVI-lea exista câte o școală primară în aproape fiecare comună săsească. În 1541 s-a înființat primul gimnaziu săsesc, iar în anul 1722 s-a introdus învățământul obligatoriu pentru națiunea săsească. [1] În Transilvania, conform regulilor austriece, cea mai mare parte a educației a fost fie în limba germană sau latină. Structurile medievale, cum ar fi șerbia și un puternic sistem de breasle au supraviețuit până în secolul al 19-lea. Astfel, a fost o educație religioasă sau de breaslă. Alfabetizare a fost destul de scăzută, în toate provinciile românești.
Educația modernă, cu toate acestea, începe să apară și în Transilvania și Banat, școlile au apărut în orașele mari (cum ar fi Cluj sau Timișoara). În Bucovina, Liceul Teologic, care mai târziu a devenit Universitatea din Cernăuți a fost format pe regulile austriece.
Regulamentul școlilor din Țara Românească (1776)
Regulamentul a fost introdus de domnitorul Alexandru Ipsilanti, fiind prima încercare de reglementare coerentă a sistemului educațional. Principalele sale prevederi se refereau la: corpul profesoral: „Dascălii să se așeze totdeauna în număr de șase, învățați fiind pentru fiecare fel de obiect, însă: doi pentru gramatică, unul pentru matematică sau aritmetică, geometrie și astronomie încă și istorie; unul pentru științele naturale, unul pentru religie și unul pentru limba latină veche și italiană. Științele naturale să se învețe în limba elină, urmând pe Aristotel și pe comentatorii lui, iar matematicele, de nu se va putea să se învețe cum se cuvine în limba elină, să fie predate și în limba latină sau în limba italiană, care din ele se va socoti mai prețioasă.” Erau precizate totodată și criteriile după care se stabileau veniturile acestor dascăli și anume: „după predare și valoarea lui personală, după judecata și hotărârea înălțimii sale”; sprijinirea elevilor fără posibilități, introducându-se pentru prima dată un sistem de burse acordate de domnitor, câte doisprezece burse pentru fiecare din cei cinci ani, deci un total de 60 de burse, „pentru ca lipsiți de orice altă grijă și nepreocupați de cele necesare pentru viață să aibă neîntrerupt în vedere învățarea lecțiilor”
Proveniența elevilor
În acest sens reglementarea era una restrictivă, accesul în academie fiind permis „doar copiilor de neam bun, adică copii boerilor în lipsă, sau urmașii boerilor numiți mazili, sau străini săraci, nu însă și ai țăranilor cari se îndeletnicesc cu plugăria și păstoria”. În același sens, copii negustorilor sau ai meșteșugarilor erau admiși doar la cursul elementar de „învățare numai a gramaticii.” Vârsta minimă de admitere pentru elevii bursieri era de șapte ani cu condiția „ca să nu fie însă niște proști și leneși încât pe alții sârguitori să-i lenevească”; Programul de desfășurare a lecțiilor, timpul liber și repausul duminical; măsurile disciplinare, cu accent pe tactul pedagogic și concordanța dintre greșeală și pedeapsă: „Iar dacă vreunul din ei pare neorânduit și turburător al ordinii celorlalți, pe unul ca acesta să-l îndrepteze, nu însă cu injurii și cu biciul, ci cu mijloace atrăgătoare pe care pedagogia le arată, de la cele mai ușoare către cele mai grele înaintând.”
„Nu te pripi să iei hotărâri, dar odată ce te-ai oprit la cea care-ţi pare mai bună, du-o curând la îndeplinire.″ Isocrate
Pagina oficială pe FaceBook a Bisericii Ortodoxe Române Sfânta Treime din Los Angeles, California, administrată de către pr. protopop Constantin Alecse
|
|
RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
DIZERTAŢII ŞI TEZE FINALE
E-BOOKS
ENCICLOPEDII
ALTE BAZE DE DATE MULTIDISCIPLINARE
|
|