|
Originalitatea romană
Ineditul roman, față de Grecia, e în arhaismul remanent.
Roma nu se va elibera niciodată de idealul total colectiv,
Care consacră statului individul. Îl va păstra permanent,
Chiar și când evoluția moravurilor, îl va fi depășit efectiv.
Horațius cânta: Dulce et decorum est pro patria mori ,
Regăsind inspirația care-i animase pe Tyrtaios din Sparta
Sau Kallinos din Efes, cu 6 secole mai înainte, în vremuri.
Romanul nu e un întârziat, arhaismul lui își are delectarea.
Un popor de ţărani
Putem defini că la romani nu e o cavalerească educație,
Precum în Grecia, ci o educație de țărani, căci singura,
Care contează, e originea imediată, cu imediata apariție,
A cărei amintire conștientă a influențat profund tradiția.
Spre sfârșitul secolului al VI-lea, Roma și cultura romană,
Erau dominate de o aristocrație rurală cu stăpâni funciari,
Care-și lucrau direct pământurile, o clasă socială variată.
Aristocrația indo-europeană reface lingvistica cu comparări,
Asta fiind întreținută, repetat, de aportul familiilor italice,
Integrate succesiv în vechea elită romană, care o legau
Tot mai strâns de pământ, împiedicând-o să se modifice,
Să se urbanizeze mult. Latina, ca limbă de țărani o aveau.
Multe cuvinte au ca sursă termeni tehnici din agricultură,
De ex. Laetus s-a referit la pământ bine curățat de gunoi;
Felix = fertilitatea solului; Sincerus = miere fără ceară;
Și exemplele sunt multe, propoziții cuprinse în cuvinte noi.
Planul tradițional al casei romane, dezvoltată cu ardoare
În jurul casei țărănești primitive: în centru cu o colină,
Care era rectangulară și apoi tablinum, sala de onoare:
În față cu un atrium, în spate, un fel de estetică grădină.
O educaţie de ţărani
Era o educație țărănească, adaptată pentru aristocrație,
Era o inițiere progresivă, într-un mod de viață tradițional.
Când i se trezește conștiința, copilul are simț de imitație,
Prin jocuri, gesturi și comportamente, ca mai marii ca el.
Pe măsură ce crește, el se face admis printre cei maturi,
Îi aude discutând pe cei în vârstă despre diferite aspecte,
De mediu, de munci, oameni și animale, caută orizonturi,
Se inițiază în înțelepciune, în activități și aprecieri dorite.
Tradiţia strămoşilor
Cu așa model ne putem imagina vechea educație romană,
Datoria esențială a educatorului e să le facă și cunoscute,
Tineretul să le respecte ca ideal, și a unor acțiuni - normă.
Grecilor din epoca arhaică aceste idei nu le erau neștiute.
La Roma, poziția tradiției a fost mereu cu mult mai forte.
Forța Romei, repetă Cicero, după Ennius se sprijină mult,
Pe vechile moravuri ca și pe vigoarea fiilor ei cât se poate,
Înțelepciunea cluburilor aristocratice, aduce nobil tumult.
Educaţia familială
Istoricii arată că familia romană are o constituție solidă,
E autoritate supremă cu care se instituie pater familias,
Respect de care se bucură mama, manifestare profundă,
Ca educație, care în ochii romanilor este mediul sănătos.
Instrucția colectivă în sânul școlii este de mult în tradiție,
Dar nu se renunță la acea metodă de reținere a copilului
În incinta casei părintești. Între cele 2 tipuri e o opoziție,
La Roma, nu un sclav, ci doar mama educă formarea lui.
Când mama nu putea face față, era aleasă o guvernantă,
O venerabilă rudă matură, care crea o atmosferă magică,
Prin jocurile alese, prin ținuta morală, severă și elegantă.
După 7 ani copilul era sub aripa tatălui, cu o altă tactică.
Fiicele rămâneau mai mult în casă, sub influența mamei,
Atente la torsul lânii și la alte treburi din cele domestice,
Fiii, în ce-i privește, însoțesc tatăl până-n incinta curiei
Sau chiar asistă la ședințele senatului, la ce se percepe.
Tânărul nobil roman înveșmântat în robă tivită cu purpură,
Asistă, ca și domnul grec, la festinele adulților, cu tatăl,
Ia parte la cântece, la diverse treburi, în anumită măsură.
Tatăl e bun profesor la toate materiile și-l educă iubindu-l.
Ucenicia vieţii publice
Pe la vârsta de 16 ani educația dată de părinți ia sfârșit,
Adolescentul lasă toga tivită cu purpură și alte însemne,
Spre a îmbrăca toga virilă, devenind un cetățean definit,
Formația sa nu-i încă încheiată, îi trebuie virtuți ferme.
Își va efectua serviciul militar, și ucenicia-n viața publică.
Sarcina asta nu și-o mai ia tatăl ci un prieten al familiei,
Un om politic încărcat de ani în onoruri, cu multă practică,
Cum Cicero, îndrumat de Augur, a făcut-o cu elevii săi.
Cicero avea să ofere aceleași servicii tinerilor săi prieteni,
Caelius. Pansa, Hirtius, Dolabella. După armată acel tânăr
Continuă a sta pe lângă un om politic format. Ar putea fi
Tatăl sau un mare avocat. Cicero rămase lângă S. Augur.
Cariera militară-n primul an se ducea pe câmpul de luptă,
Se considera că un viitor șef trebuia să știe să se supună,
Iar carierei politice îi stătea bine cu unele răni din redută,
Obținute glorios, sau vreo ispravă de debutant, strălucită.
Curând, ieșeau din linia de luptă, să servească, ca ofițeri,
La Statul Major, fie că erau aleși în acest post, de popor,
Fie că erau desemnați de șeful suprem, fiind buni lideri,
În diferite funcții de conducere, mai ades la Statul Major
Morala romană
Esențial e în formarea conștiinței copilului sau a tânărului,
În a-i inculca sistem de valori morale, de reflexe sigure,
Un stil de viață, acela al cetății antice, atingerea idealului,
Devotament față de comunitate, de stat, și cu implicare.
În ce privește Roma, acest ideal n-a fost pus în discuție,
Nu se găsește în vreo tradiție, în amintiri, un ideal rival,
Iubirea de glorie nu-i străină sufletului roman, e ambiție,
Eroul brav roman, cu înțelepciune, salva patria din pericol.
Educația morală a tânărului roman era ca și a celui grec,
Alimentată de selecția de exemple oferite admirației sale,
Erau preluate din istoria națională și nu din poemul eroic,
Multe din exemplele legendare erau trăite ca fiind istorice.
Idealul familial
Cultura romană va rămâne mereu o cultură aristocratică,
Vechiului patriciat îi va succeda o nobilime tot așa atentă,
În a-și arăta tradiții de familie, ca tradiția latină practică,
În tradiția națională. Și pentru familie tinerimea-i educată.
Ne putem imagina ce influențe creau copiilor amintirile,
Contemplând imaginile glorioase din albumul de familie,
Evocările le ascultau neîncetat, și li se modelau purtările,
După acel ideal, care pentru familia sa era marcă proprie.
Pietatea romană
Mai civică, mai familială, educația romană e religioasă,
Mai profund decât cea greacă. Sentimentul religios latin
Are o mai mare doză de naivitate, este ceva mai intensă,
Roma n-a admis imoralismul machiavelic de tip spartan.
Spre salvarea patriei totul se cere, dar nu totul e permis,
Trebuie respectate și legile justiției, dreptului și moralei,
Preoții fețiali , veniți la frontiera dușmanului au conchis:
Cauza romană o dau zeii și dreptul ca martori ai justiției.
Educația romană avea să prezinte conducătorii virtuoși,
Care făcuseră ca respectul suprem față de dreptul divin,
Să primeze în fața interesului imediat de a fi buni patrioți.
Pietate înseamnă aici a respecta riturile poporului roman.
Virtuţile ţărăneşti
Gustul pentru efort încrâncenat, frugalitatea, austeritatea,
Erau virtuți țărănești, pe care educația le voia dezvoltate,
Copilul roman era educat împotriva luxului ce-l corupea,
Și pentru celebrarea spiritului dezinteresat, din consulate,
Consulul și dictatorul ca Cincinnatus, cultivau pământul,
Cu mâinile lor, pe aceștia votul senatului îi lua de la plug
Pentru ca să-i conducă la magistratura supremă, cu totul,
E o grijă de a profita de orice, afectându-i pe cei ce plâng.
A reduce rația sclavilor bolnavi, a vinde supraproducția,
A vinde care vechi, fiare vechi, sclavi bătrâni sau bolnavi,
Acestea erau unele dintre grijile care marcau aristocrația,
Etica și tehnica, sunt termeni pe care nu poți să-i separi.
Educaţia fizică
Nu putem vorbi de sport în adevăratul sens al cuvântului.
În latină, ludus semnifică fie antrenamentul fie un joc.
Nu se implică clar noțiunea de competiție a termenului,
Ne putem gândi la divertismentele rustice, care au loc.
Exemple sunt: păstorii care efectuează aruncarea suliței,
Aruncând-o într-un ulm sau care-și încleștează corpurile
Într-o palestră rustică, pentru a le da vigoarea forței,
Cu timpul, ludi au devenit ceremonii oficiale, foarte utile,
Dar în ele se disting mai puțin competiții decât exchibiții,
Chiar și acolo puteau fi satisfăcute vanitatea și dorința
De a străluci, de a fi remarcat, cu admirația comunității.
Educația fizică, pentru tinerii nobili, la fel nu se va limita.
La începutul Imperiului, tineretul grupat în unele cluburi,
Foarte asemănătoare colegiilor efebice erau consacrate
Unor exerciții fizice, cu caractere militare, șterse uneori.
Sportul roman s-a dezvoltat într-o profundă originalitate.
Fundamentul sportului grec îl constituie atletismul pur,
Palestra și stadionul. Tineretul roman va prefera circul
Și amfiteatrul. Circul: echitația la Roma avea acel contur
Ca în Grecia, arătând sportul cum îl practică tineretul;
Luptele în amfiteatru nu erau rezervate profesioniștilor,
Sclavilor și condamnaților; Scrima condusă de gladiator,
Făcea parte din educația cea mai rafinată, a tinerilor,
Luptele erau simulate, lipsite de pericol, aveau regizor.
Tânărul roman învață ce trebuie să știe un bun gospodar
Din mediul rural, în primul rând despre cultura plantelor.
Să știe cum să-și valorifice averea, fiind un bun cultivator,
Sau să supravegheze munca sclavilor, să fie bun sfătuitor.
Spirit tradițional, romanul acorda atenție faptului judecat.
De unde, rolul jucat de învățământul dreptului în educație.
Caecillius la moartea bunicului său, spunea c-a funcționat
Șef de cavalerie, bun orator, viteaz general, și-n justiție. |
|