|
|---|
Cap. VII – Educatia Contemporană3. Educația în secolul al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea Această perioadă a fost marcată de organizarea educației în teritoriile care mai târziu urmau să formeze România Mare. Teritoriile aflate sub puterea habsburgică aveau un avantaj.
La Blaj episcopul Petru Pavel Aron a deschis în anul 1754 „școala de obște”, devenită la scurt timp unul din cele cinci gimnazii românești din Transilvania. La Sibiu a fost creată în 1786 școala de teologie ortodoxă. Transilvania a avut o rețea de școli primare (inclusiv în sate mai mari) și școli secundare (gimnaziale).
Astfel, în 1813, Gheorghe Asachi deschide la Iași prima școala de ingineri hotarnici, iar în 1818-1822, continuatoarele celor două academii domnești din București și Iași sunt desființate și înlocuite cu alte instituții de învățământ în limbă română, Colegiul Sfântul Sava, respectiv Academia Mihăileană. Ulterior, aceste instituții aveau să constituie bazele înființării primelor două universități moderne din Romania, Universitatea din Iași (1860) și Universitatea din București (1864).
|
Cum a reușit Spiru Haret modernizarea și cum să ne inspirăm din ea |
|---|
Reformele ortografice din 1862 au permis un sistem unic de educație pentru tot teritoriul României. Anii 1880 au fost marcați de alte reforme, ministrul educației Spiru Haret creează unui ambițios program reformă și modernizare în învățământ. Programul lui a fost un amestec de educație și de construire a națiunii - foarte reușit în alfabetizarea zonelor rurale. Programul lui a implicat deschiderea de nenumărate școli în zona rurală (uneori nu mai mult de o cameră cu un profesor, o tablă, o hartă și un steag), reorganizarea a ridicat și modernizat sistemul de învățământ și, practic a creat învățământul superior tehnic românesc de la zero. Datorită reformelor duse de el în sistemul de învățământ, multe instituții de învățământ îi poartă numele și este chiar și astăzi asociat cu educația.
Sistemul de învățământ a fost, totuși, destul de limitat. Au existat foarte puține cadre didactice (media a fost de 82 de studenți la un profesor în 1908-09, în zonele rurale, și 56 în mediul urban), precum și ratele de abandon, chiar și în primii patru ani de școlarizare obligatorie au fost foarte mari (până la 30 % în 1910/11). Alfabetizare, în special în zonele rurale, a fost extrem de scăzută, fiind estimată la aproximativ 25-30% pentru mediul rural, de sex masculin și în jur de 80-85% pentru zona urbană, de sex masculin din aceeași cohortă (Hoivik, 1974, p.283).
Educația între 1918-1944
Rata alfabetizării în Romania interbelică (1930) - Două probleme trebuiau să fie depășite, după 1918 - în primul rând, integrarea a nu mai puțin de patru sisteme de învățământ diferite datorită unirii celor patru provincii istorice Bucovina, Transilvania și Basarabia, și în al doilea rând, nevoia de industrializare și modernizare pe care societatea o întâmpină.
Ministrul Constantin Angelescu a avut un rol esențial în modelarea inter-război a sistemului de învățământ din România. Modelul lui Spiru Haret a fost păstrat, iar, modelele sistemelor austriac și maghiar răspândite în Transilvania și Bucovina au fost eliminate.
Până în 1941, au existat diferențe între tipul de educație primită de către copii de vârstă școlară în zonele rurale și urbane - fiecare au fost adaptate la nevoia de forță de muncă din zona respectivă. Diferențele puteau fi foarte mari, elevii din școlile rurale care se transferau în școlile urbane trebuiau să repete anumiți ani, pentru a se putea adapta sistemului educativ. Liceele de asemenea, au fost modernizate - învățământul clasic a fost simplificat într-o măsură (limbile moderne și limbile clasice au fost comasate în ceea ce a devenit programa de studii sociale), iar învățământul tehnic s-a îmbunătățit semnificativ pentru a furniza tehnicieni și muncitori pentru fabricile care au fost construite în toată țara.
Dictatura legionar-fascistă și al doilea război mondial au marcat sistemul educațional, mulți profesori universitari fiind uciși sau forțați să se pensioneze. Cu toate acestea, ocupația sovietică, a schimbat fundamental sistemul de învățământ românesc, rotind-o de la un sistem liberal, de inspirație franceză, la un sistem educațional de tip stalinist.
Educația între 1945-1990
Decret Nr. 175 pentru reforma învățământului /3 august 1948 - Această perioadă poate fi împărțită în trei perioade mai mici, bazate pe cele trei reforme ale învățământului. Prima dintre ele a fost reforma din 1948/1949, care în esență a instalat un sistem copie a sistemului educațional din URSS, cea de-a doua a fost de reforma din 1958, care a liberalizat mai multe segmente ale sistemului de învățământ, precum și cel de-al treilea din 1972, care din nou restricționa sistemul și readucea ideologia național-stalinistă în sistemul educațional.
Această reformă urma modelul schimbărilor din societatea românească, după vizita lui Nicolae Ceaușescu din
China și Coreea de Nord.
Prin decretul nr. 175 din 3 august 1948, în școlile din România a fost impus sistemul manualului unic. Sarcina întocmirii cărților de școală nu a revenit însă Ministerului Învățământului, ci Comisiei de Învățământ a Direcției de Agitație și Propagandă a Comitetului Central al P.M.R., condusă de Mihail Roller, care a elaborat manualele pentru ciclul elementar, cu durata de șapte ani. În prima fază, acestea au fost traduceri ale manualelor sovietice. Ulterior, s-a trecut la întocmirea lor în țară, păstrând spiritul celor dintâi.
În perioada 1949-1958 întregul sistem educațional a fost sub controlul Partidului Comunist Român, sprijinit de Uniunea Sovietică. Educația a fost considerată de către guvernul comunist, ca un instrument important de a controla oamenii și de a crea "omul nou". Reformele din 1949 au fost esențiale în distrugerea sistemului vechi și crearea unei noi versiuni.
În primul rând, un număr mare de educatori și profesori au fost arestați sau uciși, iar cei mai puțini calificați, dar cadre ascultătoare de partid le-au luat locul.
Clasică divizare între liceele tehnice, clasice și școlile profesionale au fost eliminate complet - școlile au fost segmentate pe trei niveluri (grupuri școlare, școli și universități de mijloc), care ofereau o educație identica la toată lumea. Cele mai multe universități au fost retrogradate la nivelul de institute tehnice.
Toate școlile private și religioase au fost închise și au fost preluate de către stat (care le-au limitat sever). Noi materii au fost introduse - rusa a devenit obligatorie la toate nivelurile, iar franceza a fost eliminată. Ateismul științific a luat locul religiei, iar materia despre studiul sovietic a devenit foarte răspândită. Cele mai multe științe sociale au fost suprimate complet, sau comasate - sociologia a fost aproape interzisă, psihologia, dreptul și filozofia au fost reformate pe baza dogmei staliniste.
Cenzura a devenit foarte răspândită - mulți autori clasici fiind interziși pe loc, iar proletariatul și realismul socialist au devenit normă în artă, știință și educație.
Școala obligatorie a crescut la 7 ani. Partidul Comunist Român s-a implicat în procesul educațional prin crearea de organizații în interiorul școlilor (ca de exemplu Pionierii și Uniunea de Muncă pentru Tineret).
Cu toate acestea, au existat unele realizări - unul, tipic pentru regimurile totalitare, alfabetizarea în masă, fiind realizate campanii de educație pentru adulți (alfabetizarea a sărit la peste 90% în această perioadă) precum și apariția (reintroducerea) educației în limbile minorităților (în special în limba maghiară).
1966 - Decretul 770 – Interzicerea avortului -
Actul legislativ brutal care interzicea practicarea avorturilor și a omorât zeci de mii de femei, a dus automat la creșterea natalității la nivel național. Lectorul Bogdan Florian spune că decretul avea rolul de a genera forță de muncă mai numeroasă pentru construirea industriei românești. Iar fiindcă statul totalitar trebuia să se pregătească pentru școlarizarea copiilor care urmau să fie născuți, a început o dezvoltare a infrastructurii școlare, care a durat până pe la mijlocul anilor 70.
1968 - Eficientizarea forței de muncă -
Legea nr. 11/1968 propune îmbunătățirea forței de muncă și completarea lipsei de abilități de pe piața muncii, de a mări calitatea producției cu dorința de a concura pe piețele internaționale. Învățământul devine obligatoriu pentru zece ani.
1973 - Integrarea sistemului educațional -
Este creat un plan pentru dezvoltarea forței de muncă și a învățământului pe termen lung, iar educația e integrată cu pregătirea practică a producției la toate nivelurile. Scopul este de a avea un traseu clar de învățare începând cu educația timpurie până la facultate. Învățarea permanentă este încurajată prin dezvoltarea unor noi programe de instruire, inclusiv pentru femei.
1978 - „Ingineria″ educației -
Legea educației din 21 decembrie permite o aparentă deschidere la nivelul universitar, cum ar fi colaborarea științifică cu alte state, și altele decât cele incluse în Tratatul de la Varșovia, ne spune Bogdan Florian. Legea prevede pregătirea studenților într-o manieră multilaterală, prin instruirea studenților în științe exacte, dar și o inducere mai puternică a naționalismului socialist. Se normalizează și munca în „folosul comunității” (fie în agricultură sau în fabrici) atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice. Este o perioadă în care învățământul se concentrează înspre pregătirile inginerești.
În ultimi ani ai comunismului, s-a introdus sistemul de treapta, între clasele a 10 a și a 11 a, treapta care reprezenta un examen la materiile de bază din clasele a 9 a și a 10. Odată cu aceasta treaptă, s-a introdus și obligativitatea celor 12 clase, obligativitate care a fost anulată odată cu revoluția din 1989.
Educația după 1990
Încă de la Revoluția română din 1989, sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat.
Încropirea unui nou sistem -
În primii ani de după revoluție, intervențiile sunt mai degrabă structurale decât sistemice – se acționează pe bucăți, nu dintr-o perspectivă de ansamblu. Între ’90 și ’91 sunt introduse măsuri ca reducerea învățământului obligatoriu de la zece la opt ani, educația politehnică nu mai este percepută ca bază a politicilor publice de educație, asigurarea autonomiei universităților, eliminarea examenelor de treaptă, introducerea garantării accesului la educație în limba maternă a minorităților (prevăzut în Constituția din 1991), reintroducerea limbilor străine precum franceza, engleza, germana etc., revenirea materiilor umaniste (sociologie, psihologie, filosofie și educație civică) și reapariția școlilor private cu predare alternativă.
Ca primă tentativă de reglementare a fost Hotărârea nr. 521/1990. Tot atunci, are loc o dezbatere publică despre evoluția educației și sunt depuse peste 2000 de amendamente din partea profesorilor, părinților și a ONG-urilor.
În conformitate cu legea Legea Educației Naționale nr.1/2011, sistemul educativ românesc este reglementat de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (MECI).
Fiecare nivel are propria sa formă de organizare și este subiectul legislației în vigoare.
• Grădinița este opțională între 3 și 6 ani.
• Școlarizarea începe la vârsta de 6 ani și este obligatorie
până în clasa a 10-a (de obicei, care corespunde cu vârsta de 16 sau 17).
• Învățământul primar și secundar este împărțit în 12 sau
13 clase.
• Învățământul superior se conformează legislației
europene privitoare la învățământul superior.
• Sistemul oferă următoarele diplome: de absolvire
(absolvirea școlii generale, fără examen),
• Bacalaureat (absolvirea liceului,
• Licență (absolvirea a Universității, după un examenși/sau predarea tezei de licență),
• Master (predarea dizertației și, în unele cazuri,
susținerea unui examen),
• Doctorat (doctor, în urma predării unei teze).
• Primii patru ani sunt predați de către un singur profesor
(învățător), pentru majoritatea elevilor.
• Alte cadre didactice sunt folosite numai pentru câteva
discipline de specialitate (de limbi Străine, informatică, etc.).
Cursurile sunt reconfigurate la sfârșitul clasei a parta. Începând cu clasa a 5-a, elevii au profesori diferiți și specializați pentru fiecare materie. În plus, fiecare clasă are un profesor desemnat pentru a fi îndrumătorul clasei (diriginte). Studiile liceale sunt de patru ani, doi obligatorii (a 9-a și a 10-a ), doi neobligatorii (a 11-a și a 12-a). Nu există examene între clasa a 10-a și a 11-a. Sistemul național de învățământ superior este structurat pe 3 niveluri de studii universitare: studii universitare de licență, de masterat și doctorat.
1993 - Improvizarea unui sistem universitar privat -
Legea 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior are scopul de a opri fenomenul universităților private. În cadrul Parlamentului se înființează Comisia Națională pentru Evaluare și Acreditare Academică (ARACIS), care reușește să închidă și să limiteze funcționarea acestor universități private, care nu ofereau nimic din punct de vedere al pregătirii, doar o diplomă în schimbul unei sume de bani, spune Bogdan Florian.
1995 - Învățământul, prioritate națională - Conform articolului doi din Legea învățământului nr. 84/1995 învățământul este o prioritate de țară. Se încearcă trecerea de la un sistem de învățământ descentralizat, cu valori occidentale. Discuțiile despre reforma educației includ și experți externi de la diferite instituții internaționale, cum ar fi de la Banca Mondială, Uniunea Europeană, Open Society, UNICEF etc., care oferă asistență, dar și suport financiar de sute de milioane de dolari.
Reforma propune restructurări administrative, de curriculum, introducere a instrumentelor de evaluare sistemică și pregătirea profesorilor (reglementarea statutului didactic având loc în 1997), dar și accesul gratuit la educație pentru toți, indiferent de grupul social de apartenență și introducerea pregătirii elevilor cu nevoi speciale. Începe un proiect de creștere a corelării pregătirii tinerilor cu standardele UE, în învățământul profesional.
În 2004, aproximativ 4.4 milioane de persoane erau înscrise la școală. Dintre aceștea, 650.000 de copii la grădiniță, 3.11 milioane (14% din populație) în învățământul primar și secundar și 650.000 (3% din populație) la nivel terțiar. În 2011, rata analfabetismului adulților români a fost de 1,36%. În 2004 raportul combinat brut de înscriere în sistemul educațional primar, secundar și terțiar a fost de 75% (a 52-a din întreaga lume).
Ioan-Aurel POP, Președintele Academiei Române - Educația și învățământul după anul 1990 |
|---|
Asociația Ad Astra a cercetătorilor români a publicat ediția din 2007 a topului universităților din România.
Acest top, aflat la a 3-a ediție, cuprinde un clasament general, respectiv un clasament pe domenii științifice, care reflectă pregătirea și performanța științifică a cadrelor didactice ale universităților.
Clasamentele sunt realizate pe baza articolelor științifice publicate de personalul universităților în reviste științifice recunoscute pe plan internațional.
| În clasamentul general: Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (locul 1), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj (locul 2) Universitatea din București (locul 3) |
Comparativ cu țările UE, competitivitatea forței de muncă din România din punct de vedere al educației și competențelor (abilităților) este încă redusă. În cadrul PISA, aproximativ 70% din elevii de 15 ani din România au avut performanțe situate sub nivelul cerut pentru un loc de muncă modern, față de 37% din elevii de 15 ani din Uniunea Europeană.
Nivelul indicatorilor privind educația în România este scăzut.
Sistemul educațional românesc s-a inspirat din curente internaționale. În perioada interbelică ne ghidam după Școala Franceză, cu focus înspre artă, literatură, istorie, democrație, filosofie etc., între 1930-1944 din Școala Germană, în special în ceea ce înseamnă domeniul tehnic, iar după al Doilea Război Mondial, școala sovietică rusă ne îndrepta către matematică, fizică, chimie etc. În prezent, sistemul nostru educațional nu are o influență clară, ci este un hibrid între școlile americane, englezești și cele europene.
Regimul comunist a pus mare accent pe dezvoltarea învăţământului numai după ce s-a constatat că evoluţia economică şi militară a sistemului centralizat este strict legată de progresul intelectual până la formarea unor specialişti capabili să rezsolve problemele fără să gândească la mersul general al societăţii. Ideologia dicta însă modul în care erau organizate şcolile şi liceele. Se punea accent pe învăţământul de masă şi pe celebrele economii la buget. Clasele aveau un efectiv de maximum 35 de persoane, dar la Liceul de matematică – fizică nr. 1, actualul Colegiul Naţional Alexandru Odobescu, exista o clasă şi cu 49 de elevi.
Partidul comunist dorea performanţă, dar se învăţa pe trei serii, seralul începând doar de la orele 17. Nu exista timp pentru curăţenie şi aerisirea claselor. Profesorii erau epuizaţi de predarea la puhoiul de educabili. Mai existau în contul liceului şi 240 de persoane la profilul fără frecvenţă. Era un fel de industrie şcolară. Era doar o simulare intelectuală la matematică sau fizică. Profesorii munceau, dar constatau că nu obţin rezultate printr-o suficientă acumulare de cunoştinţe teoretice şi practice. Seraliştii acumulau multe absenţe din cauza transportului în comun dinspre platforma chimică. Politica partidului făcea ravagii. Cele mai multe absenţe erau strânse atunci când se făceau alegeri în partid, UTC şi sindicat.Ideologia prima în faţa cărţii. Nici cu disciplina nu se împăcau prea bine muncitorii trimişi la studiu, cel mai bun dintre ei fiind un consumator înrăit de băuturi alcoolice chiar şi la şcoală. Era tolerat tocmai datorită performanţelor intelectuale.
Sport fără săli -
Regimul comunist şi-a făcut un titlu de glorie din politica de dezvoltare a învăţământului, iar sportul era considerat o cale simplă de afirmare a superiorităţii modului de organizare socialist asupra celui capitalist, decadent. Elevii Liceului de matematică – fizică nr. 1 (Colegiul Naţional Alexandru Odobescu) erau atraşi de orele de educaţie fizică prin eforturile depuse în anul şcolar 1967 – 1968 de către profesorii Vasile Ciucurel, Gheţie Cornel şi Dumitru Ilie. Rezultatele au fost deosebite. Echipele de fete şi băieţi au ocupat primul loc pe oraş la cros. Atletismul a adus locul I la fete şi cel secund la băieţi. Echipa de fotbal a obţinut locul I pe oraş. Handbalul aducea satisfacţia clasării în primele trei locuri. Echipele de handbal şi atletism au ajuns şi la etapele pe ţară. Rezultatele erau deosebite în condiţiile în care foarte mulţi elevi făceau naveta la mari distanţe. Chiar dacă regimul se împăuna cu astfel de victorii, rezultatele aparţineau doar copiilor şi profesorilor. Antrenamentele se făceau pe terenul şcolii, pe holuri sau într-o sală de clasă transformată. Era foarte dificil să se facă exerciţii de gimnastică pe sexe. Sala de sport de mare capacitate era considerată un lux inutil şi abia peste ani s-a construit actuala bijuterie arhitectonică. Multe talente s-au irosit fiindcă autorităţile n-au ştiut să le folosească raţional după terminarea liceului. Problema se menţine şi astăzi. Mai era o latură puţin cunoscută a regimului roşu. Oare de ce se acorda atenţie deosebită sportului de performanţă? S-a demonstrat că sportivii erau în realitate pepiniere pentru trupele speciale de infiltrare în dispozitivul inamic. Să nu uităm că principalele cluburi erau cele controlate de forţele armate şi de trupele de represiune.
„Învăţătura nu se obţine prin şansă, trebuie căutată cu ardoare şi frecventată cu sârguinţă.″ Abigail Adams
Permanenta surprindere
Orice an şcolar începe cu o ploaie de ştiri despre faptul că unităţile de învăţământ nu sunt gata cu dotările pentru primirea în siguranţă a valurilor de elevi. Se face imediat o comparaţie cu fostul regim şi se formează o imagine de decădere capitalistă în raport cu trecutul glorios. Documentele de arhivă demonstrează că, dacă se trece de faţada ideologică şi de legendele mediatice, nici guvernarea roşie nu era mai pregătită pentru începerea orelor. Astfel, la Şcoala medie nr. 3 Alexandru Odobescudin Piteşti, pentru anul şcolar 1962 – 1963, băncile nu erau utilizabile în proporţie de 50%. Noroc că le mai cârpea personalul de întreţinere. Internatul a fost ocupat de 450 de elevi, dar capacitatea proiectată era de 350. Oare cum se dădeau atunci avizele de funcţionare pentru astfel de aglomerări umane? Materialele pentru practica industrială a copiilor au fost cumpărate de către părinţi (învăţământul era gratuit?). Studierea cu răbdare a actelor şcolare (multe au fost distruse după ce şcolile au fost desfiinţate) desfiinţează mitul perfecţiunii unui sistem educativ în care existau ca şi astăzi manuale sau profesori lipsă cu lunile.
De ce nu erau bani pentru şcoli?
Răspunsul la întrebare este unul foarte simplu. Uimitor de simplu. Regimul de la Bucureşti investea banii în armament pentru a participa la cucerirea întregii planete. Au fost cumpărate până în 1962 sute de avioane de vânătoare MiG-15 şi 19. N-au fost uitate nici tancuri, peste o mie de T-34 fiind aduse pentru a forma nucleul ofensivei terestre. Aceste categorii de arme erau totuşi cam depăşite şi s-a trecut la comandarea de T-54A şi MiG-21. Şi s-a mers tot aşa până în 1989, mai ales în mediul rural. Banii au plecat peste graniţe pentru tunuri împreună cu produsele agricole. Populaţia trebuia să se descurce cum putea şi cu ce mai rămânea.
|
|---|
Biblioteca virtuala a Bisericii 'Sfanta Treime' din Los Angeles, California
Iași * Bazilica * Cluj * Biblioteca Națională Română (Digitală) * Biblioteca Digitala Nationala * Europeana * Humanitas * Biblioteca Centrală Universitară Bucureşti * Biblioteca Polirom * Poezii Romanesti
Video-documentare
|
|---|
RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA ARTHRA - the institutional repository of „Dunărea de Jos“ University of GalațiBiblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" IaşiBIBLIOTECA DIGITALĂ BCU CLUJBiblioteca Digitală a Bibliotecii Judeţene ASTRA SIBIU -Biblioteca Digitală a Bucureștilor (Dacoromanica)BIBLIOTECA DIGITALĂ NAȚIONALĂBIBLIOTECA UNIVERSITĂȚII DIN CRAIOVA - BIBLIOTECA DIGITALĂBiblioteca virtuală românească -Enciclopedia RomânieiEnciclopedii onlineLucian Blaga University of SibiuMedievalia – Texte cultură MedievalăBiblioteca Centrală Universitară „Carol I" REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE CAMBRIDGE UNIVERSITY PRESSCONTEMPORARY LITERATURE PRESSDigiZeitschriften
|
