Cap. IV – Educatia Antică
Maeștrii tradiției clasice
a.- PLATON
|
Generației marilor sofiști și a lui Socrate, care era fecundă,
La început de drum și frământată, îi succedă una căreia
Are meritul de conducere, a educației antice, îndelungată,
La maturitate și la acea formă definitivă și, ce inedită era!
Progresul decisiv a fost la începutul secolului al IV-lea
Și, s-a datorat operei a doi maeștri: Platon și Isokrates,
N-au făcut inovații în instituțiile și tehnicile cu educația,
Ci doar le-a triat și le-a pus la punct pe cele de interes.
Acțiunea mai profundă a lor a constat în a trasa direcția,
În manieră distinctă și definitivă, în propria lor gândire,
Și în conștiința antică, liniile generale privind civilizația.
Ei au definit și educația, dar de pe poziții cam contrare.
Lucru demn de reținut e că idealul culturii antice prezintă
O dublă formă. Nu a fost adaptat un tip de cultură unică,
Prin urmare de educație, ci în 2 forme rivale, cu limită:
De tip filosofic – a lui Platon; și, a lui Isokrates, oratorică.
Micii socratici
Deși-s puțin cunoscuți, mărturia lor atestă ca imprudent
Să identificăm platonismul sau socratismul cel autentic.
Ca și Platon ei au scris Dialoguri socratice, și este iminent,
A priori, că au păstrat ideea mai bine decât Platon, e logic.
Toți sunt ca și sofiștii educatori profesioniști, chiar dacă
Nu mai sunt itineranți, (școlile lor fiind în anumite cetăți),
Ei, fiind constrânși să țină conferințe, clientelă să atragă,
Ei recurg la negocieri, pentru educația unor adolescenți.
Idealul în vederea căruia se formează discipolii e ghidat,
Ca și la Platon, și la Socrate, e un ideal de înțelepciune,
Mai degrabă decât unul de eficiență practică, relevant.
Ca buni socratici ei insistă pe caracterul moral, „de jure”.
Se insistă și pe formarea personală, a vieții interioare.
Alunecând în afara orbitei idealului politic, acei educatori
Făceau din cultura personală, scopurile lor profesionale,
Se intra în etica acelei: „cum vom arăta în anii următori”.
Este o educație, cu dominantă literară, cu studiul limbii,
Explicarea poeților, cu subtextele lor filosofice și morale.
Clasicii sunt studiați și pentru ei înșiși, cu ale lor filosofii.
Elevul lui Aristippos, va merge la teatru că are avizare.
Aceste trăsături au compus un tablou bogat și nuanțat,
Care ne revelează cât de complexă este lumea școlilor,
La începutul secolului al IV-lea, când publicul era solicitat
De atâtea programe rivale. Nu pot rivaliza cu mentorii lor.
Cariera şi idealul politic al lui Platon
Fondatorul culturii și a educației cu dominantă filosofică,
Platon, nu avea ambiția fundamentală care a fost mereu
De ordin politic; dar istoria a cuprins asemenea sofistică,
Adesea cu vicleșuguri, poate că așa o fi vrut Dumnezeu.
În Scrisoarea a VII-a, (353-352) Platon făcu o confidență
A visurilor sale din tinerețe și mărturisirea deziluziilor lui,
Că odinioară, când era tânăr, vroia ca și alții, o prezență,
În politică, dar că aspirațiile îl legau de idealul secolului.
Ambiția lui Platon a fost compromisă de eșecul definitiv
Al aristocrației reacționare, căreia îi aparținea ca teorie,
Că rudele lui care-i ghidau cariera au clacat intempestiv,
Vechea dreaptă ateniană, crezu că-i mare pe dominație.
Democrația renaște, triumfă definitiv și se simte vinovată
De moartea lui Socrate. Nu au mai rămas locuri în Atena
Pentru om din mediul cu ideile lui Platon, nu-i rezonanță,
Și se resemnează spre a se refugia în cu totul altceva.
Pleacă din cetățile reale și se refugiază în teorie și utopie.
În cărțile sale (Republica, Legi, Omul Politic), balansează
Între teoretician și om de acțiune, și revine la Academie,
Care nu-i doar de filosofie, ci și-n politică se încorporează.
Seminar de consilieri și legiferi, la cheremul suveranilor,
Sau a republicilor. Într-o pagină din Legi, Platon a ținut
Să descalifice formal idealul războinic al eticii spartanilor.
El nu pune problema de masă a educării, bine-i de reținut.
Nu pune problema formării cetățeanului ci a tehnicianului.
A expertului politic, consilier al regelui sau lider al țării.
Acest rol de pepinieră a consilierilor, în politica statului,
A fost datorită lui Platon și, reveni la începutul helenisticii.
|
Căutarea adevărului
Opera pedagogică a lui Platon ajunse să depășească mult,
În importanță istorică, rolul pe care el atunci i-l atribuise.
Opunându-se pragmatismului sofiștilor, care erau destul
De preocupați de eficiența imediată, Platon se edificase:
Sistemul de educație este fondat pe noțiunea de adevăr,
Pe cucerirea adevărului, prin abordarea științei raționale.
Dar „știința regală” îi va califica la fel de bine, impunător
Pe cei care-n loc de cetate, au guvernat în case personale.
La fel pentru posesia adevărului. Cel care îl poate defini
Pe adevăratul orator, în opoziție cu sofistul, de exemplu:
Adevăratul medic, desigur, adevăratul filosof, care ar fi.
Acest tip de educație, imaginat de Platon, e pe „soclu”
Astă educație era pentru formarea conducătorului politic,
Avea importanță și valoare universală, ca singură cultură,
Singura valabilă, care aspiră la Adevăr, cu limbajul tipic.
Întreaga gândire a lui Platon, e dominată de această miră.
Organizarea Academiei
Modernii disputau problema spre a ști dacă aceasta era
O „Asociație pentru promovarea științelor” sau poate că
Era un stabiliment de învățământ superior, dar, în ideea
Disputei vane: Realismul impetuos și naivitatea arhaică.
Deci nu putem transpune în acest mediu ideea modernă
A unei astfel de științe în devenire și-n perpetuă depășire,
Știința există în afara noastră la nivelul ideilor, mondenă,
Problema-i mai curând de dobândire, decât de construire.
Nu e vorba de o pedagogie autonomă, care să transmită
Această tânără știință platoniciană, încă fremătând toată
De prospețimea descoperirii. Învățământul e o anchetă,
Astă sectă avea membrii strâns legați în prietenie curată.
Traiul în comunitate era o comunitate maestru-discipoli,
Sau, poate, pur și simplu, o organizație de tip colegial,
Din așa școală cunoaștem doar statutul juridic și locuri.
Utopie sau anticipații, teoria platonică avea cadru moral.
Utopie şi anticipații
Locul de prim rang al lui Platon în astă istorie a educației
Nu e numai în funcție de rolul de educator de la Academie,
Gândirea sa, în întregime, e cea care a condus mersul ei,
A exercitat o profundă influență și, nu totul era ca utopie.
Pentru a da un caracter rațional, spunem că paradoxurile
Reprezentau conștientizarea aspirațiilor conștiinței elene,
Cărora instituțiile următoare aveau să le facă precizările.
Platon arată că educația trebuie să fie o publică chestiune.
Profesorii vor fi aleși de cetate și controlați de magistrați.
Acest deziderat a prins în cetățile aristocratice, ca Sparta,
Oriunde, în altă parte, educația era liberă, ca la privați.
Grecia helenistică, era regimul propus de Legi a-l adopta.
Platon a impus o educație a băieților, cu a fetelor, egală,
Educație paralelă, de la 6 ani, profesori și clase distincte,
Ea ne reflectă faptul că emanciparea femeilor este reală,
Din secolul al IV-lea, anticipând unele realizări heleniste.
Educație elementară tradițională
În vârful sistemului se situează înaltele studii filosofice,
Rezervate unei elite de subiecți cu deosebire bine dotați.
Aceste studii presupune încheierea unei pregătiri bazice,
Cea pe care Platon o atribuie tuturor militarilor aristocrați.
Așa „educație preparatorie” vizează accederea la știință,
Dezvoltând armonios spiritul și trupul. Fapt remarcabil,
Platon n-a crezut că trebuie elaborat program de „esență”,
Program original pentru acest ciclu de studii, rezonabil.
Socrate spuse: „e dificil a găsi mai bună ca cea adoptată″.
Bătrânii zic: „sportul e pentru corp, muzica pentru suflet″.
Aristofan, evocă: „în zori copiii merg în grupuri la școală,
Sub paza pedagogilor″. După Platon educația este cuget.
Platon a pus la baza sistemului său pedagogic, justificat,
Educația greacă tradițională, un fapt de mare importanță,
Pentru dezvoltarea tradiției clasice, cu un potențial ridicat.
1.- Cultura filosofică nu-i ruptă de o educație anterioară;
2.- Educația primară a ajuns să devină numitor comun,
Între cultura filosofică și cultura rivală (legată de sport),
Dar Platon insistă și pe exercițiilor militare, ce se impun,
Pregătirea premilitară e-n gimnazii, cu instructori de stat.
În concepția sa despre gimnastică, Platon include igiena,
Cu normele privind regimul de viață și regimul alimentar.
Medicina, în gândirea lui Platon, e că matematica va opina,
Ori, medicina greacă e pentru Platon, un adevărat radar.
Sporturile de fortificare a organismului și cele distractive,
Dansul ca mijloc de disciplină și pentru armonia morală,
Apar în percepția lui Platon, ca înalte virtuți educative,
Totuși, Platon, aşează pentru locul întâi, cultura literară.
Muzica, continuă și ea să ocupe loc de onoare în educație,
Copilul învață cu profesorul său, cântul și cântatul la liră.
Dar, cântul și lira sunt ecranate de a literaturii dominație.
Platon privește, cu ochi critic, la a poeziei lui Homer aură.
Rolul matematicii
Tot edificiul educației renaște, introducând și matematica.
Platon avansează printr-o practicare a exercițiilor de calcul,
Integrate unor probleme concrete, care-n viață vor conta.
Platon și în geometrie și în astronomie și-a extins statutul.
Descoperirea papirusurilor matematice dă o posibilitate
Să verificăm ceea ce figura în programul școlilor de scribi,
Toți copiii trebuie să facă matematici elementare, atente,
Ca jocuri atractive, cu finalizare imediată, care vor servi.
Vedem apariția în istoria pedagogiei a noțiunii de selecție,
Care rămâne în baza sistemului de examene și concursuri.
În viziunea lui Platon, matematica va servi ca mare lecție,
Pentru cei demni să devină filosofi, e o piatră de încercări.
Matematica, e instrumentul principal al conversiei sufletului,
Al redresării interioare, prin care ne trezește la reala lumină
Și, devine capabil să contemple realitatea însăși a omului.
La Platon, matematica, cu toate celelalte științele se îmbină.
Platon este preocupat să integreze învățământului cuceririle
Științelor ca: aritmetica, geometria, acustica, astronomia.
Platon încredințează matematicii rol a nu încărca memoriile,
Ci să formeze „un cap bine făcut”. Eșecul va atinge filosofia.
Ciclul studiilor filosofice
Pentru viitorul filosof, Platon impune o pleiadă de studii,
Succedând grădiniței de copii (de la 3 la 6 ani împliniți)
Și școlii primare (de la 6 la 10 ani), se vor defini și anii
Studiilor secundare, în perioada 10 – 18 de ani, absoluți.
Studiile secundare le vrea divizate în 3 cicluri a câte 3 ani,
Între 10 – 13 – studii literare; 13 – 16, studii muzicale,
Iar, mate., la sfârșit, bine văzută de profesorii moderni.
La 17 – 18 ani, gimnastica va înlocui studiile intelectuale.
Dar, Educația, fără îndoială, să nu se întrerupă niciodată,
Serviciul militar, proba războiului, des prezente-n Grecia
Formarea, punerea la încercare a caracterului, e indicată,
Platon, solicită ca aspiranții la filosofie să treacă selecția.
Nu este vorba de a intra absolut în filosofia propriu-zisă,
Încă zece ani, se continuă cu studiul superior al științelor,
Abia la 30 de ani, după un ciclu de matematici, de clasă,
Metoda propriu-zisă filosofică va fi supusă abordărilor.
Această dialectică, prin renunțarea la folosirea simțurilor,
Permite atingerea adevărului Ființei, chiar și cu precauții.
Arta fecundă, perfidă, a dialecticii e din inițierea spiritelor,
Sunt încă 5 ani până la adevărul total, prin unele deducții.
Și nici atunci, cultura proprie filosofului nu e desăvârșită,
Timp de 15 ani se va amesteca în viața activă a cetății,
De a câștiga experiență să ajungă la perfecțiunea cerută,
La 50 de ani, e contemplarea Binelui în sine și a identității.
Măreţia şi solitudinea filosofului
Acest program părea sfidare pentru o practică spirituală,
Atenienii nu s-au lăsat convertiți de propaganda sofiștilor
În acceptarea tehnicilor în materie de muncă intelectuală.
Planul exigent al lui Platon, nu reușește găsirea soluțiilor.
El vrea să formeze o mică echipă de guvernanți-filosofi,
Apți să ia în mâini, în binele statului, frâiele guvernării.
Dar în privința preluării puterii, nu era sigur că așa va fi.
Platon, vede că învățământul său, este în etapa formării.
Va fi o cultură bună în mijlocul unei societăți degradate.
Platonismul sfârșește în înțelepciune de tipul personalist
Și-și va petrece viața ocupându-se de problemele date,
Gândirea platonică va asigura filosofului clasic un asist.
b.- ISOKRATES
Platonismul, țintind mult, lăsă problema fără dezlegare.
Isokrates vede un învățământ cu „picioarele pe pământ”,
Fixând un obiectiv imediat pentru elita de care nevoie are,
El, posedă înalte calități, având ca Platon, discernământ.
Isokrates, față de Platon, e într-o postură nefavorabilă,
Dar istoricul pedagogiei trebuie să fie contra disprețului,
Față de Isokrates, filosoful și literatul, fiind scrib de fală,
De la Cicero, până astăzi, Isokrates a avut apologeții lui.
Cariera lui Isokrates
Isokrates a fost esențialmente un profesor de elocință
El a predat aproape cinci zeci și cinci de ani (393-338),
Iar înainte prin anii 403-390 a fost logograf de viță,
Redactând la comandă discursuri judiciare, cu-al lor scop.
A fost și scriitor, publicist, om politic, orator de excepție.
Sporind un gen al primilor sofiști, a fost adevărat creator
Al logosului de aparat, care deveni instrument în funcție,
Mai ales politică, circulația ideilor (mijloc pentru gânditor).
Începând cu Isokrates, acest gen de conferință publică,
Dobândește importanța decisivă pe care o va menține
În cultura helenistică, ca și în cea romană, și care aplică
Atâta influență asupra orientării studiilor și le va susține.
Isokrates nu și-a rostit niciodată discursurile – conferințe,
Opere de artă, îndelung elaborate, pe care le-a publicat,
Contribuind la transpunerea artei oratorice, ca semințe
În solul literaturii artistice și de a-i conserva rolul elevat.
Cât despre învățământul propriu-zis, va manifesta atent,
Întotdeauna, o acută grijă pentru eficacitatea practică.
El forma profesori ca el, tehnicieni ai discuției și, ardent,
Oameni cultivați, de a tine conversații în viața mondenă.
Că-s profesioniști sau simpli particulari, toți elevii lui sunt,
Mai presus de orice, antrenați în a vorbi bine, la obiect.
Dacă educația platonică era fondată pe Adevărul absolut,
Cea a lui Isokrates se întemeiază pe virtuțile din Cuvânt.
Cuvântul este ceea ce deosebește omul de orice animal,
El este condiția oricărui progres, fie că este vorba de legi,
De arte sau de invenții tehnice, oferă omului mijloc real,
Să pună în act justiția, să exprime gloria, știința a întregi.
Isokrates, fost elev sofiștilor și drept continuator al lor,
Având ca maeștri pe Prodikos și pe importantul Gorgias,
A mers în Thessalia și a petrecut cu Gorgias, ani de zbor
Pe a sofisticii cale, departe de Athena, al vremilor „atlas”
La fel ca micii socratici, el este un educator profesionist:
A deschis o școală la Athena. Aristotel, vine mai târziu,
În acea școală deschisă clientelei, ca pentru orice sofist,
Pentru un ciclu complet de școală, de 3-4 ani, de studiu.
Învăţământul secundar
Învățământul lui Isokrates cuprindea superioare studii,
La sfârșitul adolescenței, un ciclu de studii pregătitoare,
Cu discursurile maestrului, cunoscute și cu fugitive aluzii.
Aprobă educația strămoșească, ia totul din a epocii stare,
Educația i se adresează omului complet, cu trup și suflet,
Punând în frunte gimnastica, cât și cultura întru intelect,
Ca 2 discipline, strâns legate între ele, simetrice perfect.
Pretențiile de reformator ale lui Isokrates, îl fac suspect.
De gimnastică, cerință a pedotribului , nu aflăm nimică,
Filosofia, la el e cultura spiritului, (și „muzică” platonică)
Îmbracă un aspect mult mai intelectual, ca la „muzică” ,
Nu e vorba de elementul artistic, muzical, ca idee strictă.
Fundamentul îl reprezintă gramatica și cu autorii clasici,
Regretabil că nu s-a referit la studiul poeților, în educație,
Comentatorilor contra Homer și Hesiod, le aducea critici,
Disputa era pe metode, fără ignoranță față de filosofie.
El recomandă lui Nikokles „să nu ignore pe niciun poet,
Și, de altfel nici pe „sofiști”, adică, bineînțeles pe filosofi.
Trecutul, cu evenimentele și consecințele lor, e de preț,
E un reflex al progresului contemporan, al unor istorici.
La studiile literare le adaugă matematica, în dependență,
Recomandă viitorului elev, să se dedice acestei științe,
Îi laudă valoarea, și-i cere spirit și muncă-n permanență,
Și marea cultură o anexează acelei gimnastici eristice .
Ideia lui Platon despre învățământul secundar i se opune,
Este plin de ironie pentru cei ce-l continuă la maturitate,
El îl admite doar pentru tineri, care să aloce timp anume,
Să nu ajungă la secătuire, sau să se piardă, peste poate.
Învăţământul retoric
La Isokrates, retorica e artă, în sensul clar al cuvântului,
În fel foarte diferit de a lui Gorgias, el prezintă retorica.
Isokrates critică retorica formală a autorilor aplombului,
Învățământul său viza principiile compoziției și elocuția
Insistă pe utilitatea practicii, dar și a darurilor înnăscute,
A calităților (de: invenție, efort, memorie, aplomb, voce),
Dar învățământul său debuta prin teorii puțin complicate.
El transpunea în planul literar conceptele mari, homerice.
Acele concepte fundamentale erau „exemplul” și imitația”,
Susține învățământul practic și realist, elevul să lucreze,
Numai în acest fel va putea participa și va susține creația,
Așa au perpetuat, în timp, stilul natural, aluziile istorice.
Valoarea sa educativă
Elocința isokratică nu mai este o retorică iresponsabilă.
Indiferentă la conținutul său real, instrument de succes,
Elocința nu tratează cu indiferență acea viziune morală,
Are unele importanțe civice și patriotice, în mod expres.
Isokrates, nu se opune numai lui Platon și, odată cu el,
Celorlalți sokratici, mai ales lui Antisthenes, ci e diferit
De adevărații continuatori ai sofiștilor, care cred altfel,
Ca Alkidamas, care era pur practician, tip prea mândrit.
Ca și Platon, el este om al veacului al IV-lea, care asistă
La trecerea de la idealul colectiv, antic, la idealul personal.
El are o vocație politică refulată, dar nu ca cea platonistă,
Din motive istorice și sociale, ci dintr-un trac emoțional,
Este vorba de slăbiciunea vocii, lipsa siguranței de sine,
Acea timiditate maladivă, încât se spune de agorofobie
Școala lui a fost un centru de formarea, pentru națiune,
A oamenilor politici. Clasa lui de 5-6 elevi, era de filosofie.
Isokrates, ca altădată Socrate era bănuit cu, coruperea,
Influența sa era profundă și tinerii deveniră dependenți.
La terminarea studiilor, tinerii acceptau greu despărțirea.
Regăsim aici atmosfera caracteristică educației grecești.
Reamintește de promoțiile vechi, cu unii elevi de succes,
Oameni politici, onorați cu coroana de aur a cetății Atena,
Precum Eunomos, Lysitheides, Kalippos, Oneter, Antikles,
Philonides, Channantides și în frunte cine credeți că era?
Copilul preferat, gloria școlii Timotheos, fiul lui Konon,
Marele strateg, în care Isokrates vedea încarnat idealul,
Cu care va colabora eficient, fiindu-i la scris companion,
Au fost și alții: Theodektes, poetul, Asklepias, criticul ....
Viața lui Isokrates se încheie, totuși, cu un oarecare eșec,
Oricât de străluciți, elevii săi nu-și obțin idealul complet.
El susținea noua dreaptă constituțională, luminatul cerc
Al aristocrației. În soluțiilor alese nu găsea vreun defect.
Umanismul lui Isokrates
La început, oratorul Isokrates, este animat de o ambiție
De ordin pur literar. Dacă el vrea să facă o operă de artă,
De vrea să intereseze, să creeze publicului mare emoție,
Trebuie să aleagă o temă mai frumoasă, umană, elevată.
În tema purtătoare de valori generale, perfect justificată,
Să poată fi lărgit subiectul printr-o amplificare progresivă,
Încât să atingă universalul, și starea sentimentală înaltă,
Tendinței să-i putem denunța, ravagiile din perspectivă.
Isokrates militează pentru discursul politic, pentru public,
Că pune în discuție teme de interes general, cât și uman.
Această formare posedă o virtute morală, acel ton antic,
Oratorul dorește să reușească, să convingă, cu mult elan.
Ne asigură spiritul candid și drept al bătrânului maestru,
Spre alegerea subiectelor celor mai conforme cu virtutea,
El va fi înclinat să traseze virtutea, de la cuvântul cadru,
La propriile moravuri, la a sa viață, la personalitatea sa,
Că aceasta din urmă se încarnează și în discursurile sale,
Că în mâinile lui Isokrates retorica se transformă în etică.
Prin această mică alunecare din literatură, la trăirile reale,
El a dat startul întregului curent al umanismului în școală.
Isokrates contra Platon
Ajunsă departe de filosofie, și în special de cea platonică,
Atitudinea lui Isokrates față de a din urmă și de educația,
Pe care ea o presupune, își amintește de o anume critică,
A lui Pascal față de Descartes: „inutil și incert”, vai de ea.
În viața practică nu este posibilă o știință în sensul precis.
Nu va fi nicicând o știința teoretică, precisă, de a ne dicta,
Conduita pe care trebuie să o adoptăm. Isokrates a zis
Că omul cu adevărat cultivat găsește, cât de cât, soluția.
După mărturia lui Platon știința filosofului e văzută inutilă,
Pentru că posibila lipsă a unei cetăți sănătoase, veritabile,
Îl condamnă pe filosof să se retragă într-o cetate ideală,
Vis care-l duce în interiorul propriului suflet, între altele.
Cetatea reală aduce ridicolul, eșecul, persecuția-moartea.
Isokrates alege sarcini cu o eficacitate sigură și imediată,
El își formează elevii pentru: experiență, și de a se putea
Dedica practicii vieții politice. Totul ține de baza creată.
Spirit de fineţe, spirit geometric
Acea opoziție între spiritul de finețe și spiritul geometric,
A constituit o contradicție lungă între Platon și Isokrates.
Isokrates încearcă să dezvolte elevului un spirit puternic,
Cu simțul intuiției, călăuzind opinia corectă, spre succes.
Cultura literară, arta (nu știința) cuvântului e instrument,
Care poate servi la rafinarea acestor simțuri ale judecății.
Mai este necesară și înzestrarea naturală, ca pentru efect,
Că nu poate fi constrângere de la orice spirit al identității.
Adâncind aici legătura empirică între retorică și morală,
Raportul intim este în arta oratorică, între formă și fond,
Aceste două aspecte sunt inseparabile. O expresie finală
Cere și dezvoltă o finețe a gândirii, stabilindu-i un cont.
Această educație oratorică, în esență exclusiv estetică,
Ce intenționa decât să formeze niște „virtuozi ai frazei”
E cea mai eficientă creștere a fineții în gândirea estetică.
Ideea, cuvântul potrivit al gândirii corecte are înalt temei.
Cele două coloane ale templului
Cele două tipuri de educație, cele două orientări rivale,
Pe care Platon și Isokrates le-au propus pedagogiei elene,
Ce avea să devină tradiția clasică, de a le face explicabile,
Le schematizăm și accentuăm a vedea opoziția dintre ele.
Școlile lor, paralele și contemporane n-au rivalizat mereu,
Niciunul dintre ei nu-l avea ca adversar doar pe celălalt,
Isokrates nu însemna întreaga retorică, nu era semizeu,
S-a opus și lui Alkidamas, cu sofistica-n care s-a instalat.
Platon nu însemna întreaga filosofie, „eristicii”. Combătuți
De Isokrates pot fi, mai ales, megaricii sau Antisthenes,
Dar cei doi șefi de orientări erau uneori apropiați și aliați,
Pentru a-i face față unuia și aceluiași adversar, cu succes.
Isokrates a fost sub influența lui Platon, a vizat un loc
Rolului matematicii și al filosofiei în cultura preparatorie
Și, Platon făcu o concesie lui Isokrates, pentru al lui luc,
Un fel de recunoaștere de legitimare a operei lui literare.
Între cei doi există rivalitate dar și emulații importante.
În ochii posterității, cultura filosofică și cultura oratorică,
Au apărut la fel ca două rivale și ca două surori pedante,
Figurile acestor doi maeștri aduc o răspundere reciprocă.
Citate
|
* „Rodnicul pământ al Egiptului este cel mai bogat în leacuri.″ citat din Homer
* „Până când deţinătorii puterii nu vor deveni iubitori ai înţelepciunii.?″ Platon |
Pagina oficială pe FaceBook a Bisericii Ortodoxe Române Sfânta Treime din Los Angeles, California, administrată de către pr. protopop Constantin Alecse