|
Ing. Mircea Iordache
Pilde negative
B.- MODELE NEGATIVE
Au fost multe situații în care nu am coabitat cu valorile
educative, negative, ale unor persoane întâlnite în viață, dar voi prezenta numai câteva, mai edificatoare pentru aprecierea nivelului de educație, subnutrit al unor persoaane, neconforme cu regulile de bună purtare.
1.- Ioan Lucaci
La începutul carierei mele de inginer, l-am avut ca direc
tor la Uzina de Piese de Schimb din Suceava. La început mi s-a părut că are față umană dar pe parcurs am fost dezamăgit.
- În al doilea an de serviciu, eram proaspăt căsătorit și am
solicitat locuință. În același timp a solicitat și soția mea la fabrica ei „Zimbru″. Eram pus pe listă dar se tergiversa și, soția mi-a spus că poate obține de la fabrica ei. Într-o zi m-am dus după director să-l întreb când urmează să primesc apartament, că în caz de nu se poate, va obține soția mea. Mergând în urma lui, încercând să-i spun, am ajuns pe treptele spre direcțiune. Deodată se întoarce spre mine și mă admonestează: „Ce te ții mă după mine, ca un câine?″ Las la latitudinea cititorului să aprecieze calitatea morală a expresiei respective față de un inginer. Eram amândoi ingineri, numai că el nu prea le avea cu ingineria, nici dpdv profesional, nici ca ținută morală.
- A doua intercepție cu numitul director a fost, când am
mers o dată la biroul lui și am bătut încet la ușă. Am deschis și am fost surprins că l-am văzut cu secretara pe genunchi. M-am retras rușinat. M-a ținut minte și nu m-a iertat.
- Aveam în Uzină un inginer Gotlieb, de etnie evreu, ca și
directorul. Acest Gotlieb îndeplinea funcția de dispecer șef, iar eu eram șeful serviciului CTC. Într-o zi constat că era încărcată în mașină o piesă mare, fără a fi protejată împotriva oxidării. Am mers la camion și l-am rugat pe Gotlieb să nu o trimită așa la Galați, că s-ar putea să fie întoarsă. Gotlieb se enervează și-mi zice: „Ce-o faci măi pe deșteptul, nici nu ți s-a uscat cerneala pe diplomă și-mi dai mie lecții față de beneficiar?!″ Nu am mai zis nimic, dar peste câteva zile piesa s-a reîntors în fabrică, că s-a ruginit fiind expusă lapoviței. Primind vestea, merg la director să-i explic situația. Am intrat pe ușa biroului și directorul, înfuriat mi-a spus: „mai, tu, să faci bine să te muți la beneficiar, că ne denigrezi produsele″.
Am încercat să părăsesc biroul și aud că se răstește la mine: „Mai, magarule, ți-am permis eu să pleci?″ Am scris corect spusele lui că vorbea fără unele diacritice. M-am întors, cu un curaj necunoscut de mine până atunci. Am bătut cu pumnul în biroul lui și am zis cu glasul ridicat: „Dacă-i vorba de așa, să știe și tovarășul Ceaușescu despre calitate producției noastre!″, Răspunsul a fost tranșant: „Câinele care latră trebuie îndepărtat!″. A doua zi am fost trecut ca dispecer la cheremul reclamantului Gotlieb, care știa să mă popularizeze la director că-i fac greutăți, că nu sunt bun de nimic. Au fost și alte situații când directorul m-a jignit, că era cam „birjar″. Între timp, directorul m-a trecut de la o secție la alta și în final am ajuns șef la secția montaj. Cum s-ar zice: „unde-i greu, hop și eu!″ Cu ocazia altei întâlniri, m-a întrebat: „Ce te uiți mă, ca un bou la mine?!″. Nu i-am răspuns, mi-a fost milă și silă de un așa „pitecantrop″.
Ar fi greu de spus tot ce știu despre acea conștiință imorală. Până la urmă a plecat ca director pe la Miercurea Ciuc și, am primit invitația pritr-un amic al lui, de aceeași etnie, să merg ca inginer șef la Miercurea Ciuc. Îmi ziceam, „măi, ăsta-i nebun, mă crede atât de prost?!″ Întâmplarea a fost că l-a numit ca inginer șef pe un coleg al meu de facultate, Mișu Fodor. De-abia la vreo 30 de ani de la plecarea lui Lucaci, din Suceava, am aflat că Lucaci pentru o mare eroare, care a condus la deficit financiar, l-a băgat în față pe Fodor și acesta a fost arestat pentru vreo doi ani. Halal caracter, nenicule!
Desigur că am învățat cum nu trebuie să fiu: orgolios, ipocrit, meschin, muieratic, cu duritate sufletească dusă până la terorizare.
2.- Ing. Ioan Nemțișor
După plecarea lui Lucaci, a venit ca director Ioan Nemțișor, care avea ceva cultură tehnică, dar avea mania grandomaniei, și pentru a impresiona a mers la „academia″ politică Ștefan Gheorghiu. Venit de acolo i s-a părut că e lumina vie a producției. Pe cine-l vedea supus și umil, îl șicana și-l jignea pentru a-și arăta mușchii de atoateștiutor. Eram unul dintre umili și m-a jignit de mai multe ori. Un coleg, Buzdugan, i-a tras un buzdugan de înjurătură de l-a redus la tăcere.
Eu văzând că sufăr, cu toate că trebuia să fiu respectat ca șef al secției montaj, care era secția principală, l-am rugat pe director să-mi dea transferul la altă întreprindere. Mi-a zis, „Vrei să zici că pleci, măi, din cauza mea?″, și în zeflemea „hai să văd și eu întreprinderea aia care te-ar putea aprecia!″ Am mers la fostul coleg Paustovanu, care se afla la Comisia Economică Municipală și l-am rugat să-i spună directorului să-mi aprobe transferul, dar directorul mi-a cerut să merg la centrală. Directorul de acolo m-a repezit, cerându-mi să nu-l deranjez cu prostii. Probabil că Nemțișor îi ceruse superiorului lui să nu-mi dea drumul. Îmi ziceam în gând, că mă consideră sclav și am hotărât să plec prin demisie.
Halal națiune, nene Iancule! După vreo doi ani și-a dat seama că am avut o ascensiune spectaculoasă în învățământ, și cred că s-a ofticat. L-am iertat, dar l-am întâlnit după 1989, o dată pe stradă (El fusese fugărit de personalul fabricii, după așa zisa revoluție). Trecând pe lângă el i-am dat bună ziua, dar a întors nasul de parcă miroseam urât. Cred că nu-și dădea seama că-i mirosea urât conștiința.
Aceștia doi mi-au decimat sufletul atunci când aveam nevoie mai mult ca oricând de modele demne, pozitive. Au avut efecte negative asupra sănătății mele, prin bruscări sufletești, pe care cu greu le-am depășit.
Instinctele și conștiința au distins deviații de compor-tament, de care o să mă feresc toată viața: jigniri umilitoare, superficialitate în aprecieri, umilirea celor care se comportă umil, credulitate, etc
Au fost și alte modele, dar le voi lua pe acele care aveau efect negativ asupra educației elevilor:
3.- Marta Rotaru
Profesoară de limba română și secretară de partid la Grupul Școlar Construcții de Mașini. Înainte de a avea oportunitatea de a deveni secretară de partid, nega că ar fi interesată de funcție, în schimb apela des pentru învoiri, nu prea-și ținea orele, unele ore ale ei erau folosite mai mult pentru a arăta elevilor pozele copiilor ei și a și-i lăuda, iar elevii își dădeau coate, cu haz, că ora le e ușoară și adeseori solicitau să le mai arate acele poze. Dacă ne dăm seama, era în bătaia de joc a elevilor. Când a fost susținută de Comitetul Municipal, am întrebat-o: „Tovarășa, dar ați zis că nu puteți, că aveți probleme cu copiii!″ Mi-a răspuns: „Poate baba, poate baba!″ A avut comportări ciudate. În calitate de secretară de partid căuta multe ocazii să nu-și țină orele, sub pretextul, că așa-i cere partidul. A luat oglinda de la Cancelarie și a adus-o lângă WC-ul din hol care era vis a vis de biroul ei, cel de secretară de partid, șamd.
Dar, fâs, Ceaușescu a căzut și tovarășa s-a metamorfozat în dizidentă. Câteva zile a ținut tăcere apoi a dat un telefon cu mesajul: „Spuneți-i tovarășului Iordache să-l dea jos pe ticălosul, să-l de jos pe dilimache!″
În ziua următoare a venit la școală, numai până la poartă și, în fața portarului, s-a declarat dezidentă și și-a ars carnetul de partid. A ieșit la pensie imediat după revoluție și, culmea a devenit instantaneu bioterapeută, avea bioenergie, tămădu-itoare (câtă ipocrizie!). A ajuns și în corul bisericii. Era ca un diavol în rugăciune.
Am dezavuat defecte de comportament ca: oportunism, lașitate, înfumurare, machiavelism, farmazonie, falsitate, etc
4.- Țurcanu Speranța
Era profesoară de Matematică. Cred că suferea de mania persecuției. Se plângea la mine de comportarea cu ea a direc-torului prim, că nu i-a dat calificativ foarte bine. La clasă era nervoasă și dădea elevii cu capul de tablă. Un țigan dolofan de la școala profesională a lovit-o și a fost exmatriculat.
La o examinare a muncitorilor de la Uzina Mecanică, se prefăcea că e atentă să nu se copieze, dar de fapt dădea indicații elevilor, iar unul dintre ei îi înfunda în poșetă bani strânși prin chetă de la cursanți, pentru a fi sprijiniți să treacă testul.
Am dezavuat încrâncenarea diabolică, istericalele, falsitatea, răutatea, ipocrizia.
Mai poți spune ceva de așa o valoare antieducativă?
5.- Carmen Bilan
Era profesoară de Limba Franceză. Se zvoneau multe despre abaterile de comportament, dar eu voi spune numai ceea ce am constatat personal. Obișnuia să-și prelungească mult pauzele bârfind pe unul și pe altul, considerându-se mama înțelepciunii și un caracter model, dar...nu era chiar așa.
Vorba lungă și fără rost o făceau să întârzie adeseori, minute bune în intrarea la ore. Cu toate că era de Limba Franceză îi plăcea să petreacă mult timp în biroul cabinetului de Limba Română. Într-o zi văd elevi alergând pe coridor și-i întreb ce oră au și mi-au răspuns că Franceza. Am mers, la cabinetul de Lb. Română, știind că pe-acolo își făcea veacul și am întrebat-o pe doamna profesoară Silea, care iritată mi-a spus: „Domn director pe-asta n-o ... nimenea?″ Am mers și i-am tăiat ora. Când a aflat, s-a supărat, și-a luat scutire medicală și a plecat acasă. De-acolo îmi ticluiește o scrisoare, prin care-și slăvește calitățile și le bârfește pe profesoara Andrieș, de la Limba Română și pe Prisăcaru de la Istorie. Eu am comunicat celor două profesoare învinuirile ce li se aduc. Doamna Andrieș s-a aprins și a solicitat discutarea cazului în Consiliul de Administrație. La consiliu, Bilan a jurat cu mâna pe Biblie privind corectitudinea ei și că, mama ei așa a învățat-o....!?!
A încercat doamna Andrieș să o certe și eu i-am făcut semn s-o lase moartă, că Bilan e dusă cu sorcova.
La o inspecție specială a unei doamne profesoare de Limba Rusă, am fost informat că madam Bilan și-a umplut o sacoșă cu produse și a pus-o lângă un perete, cu gândul să o ia acasă. Am mers, am luat sacoșa și am dat produsele înapoi pe masă. S-a supărat, că doar luase și ea ceva să ducă mamei ei(!?!), dar nu se gândea că poate nu ajunge la masa colegială dată de profesoara inspectată.
După ieșirea la pensie am întâlnit-o pe madam Bilan pe la pomeni la Cimitirul Pacea, devenise pomanagioaică profesio-nistă. Se lua la vorbă cu cineva din apropiații decedatului și intra la pomană, luând și de pe masă, umplând câte o sacoșă, chipurile să-i ducă mamei ei, de parcă mu avea pensie și ea și mama ei.
A trezit atitudini în cei care au cunoscut-o, cu dezavuare a multor deviații comportamentale: Îi critica aspru pe toți cei care o înconjurau dar nu se vedea pe ea (vedea paiul din ochiul altuia, dar nu vedea parul din ochiul său), lașitate, pomanageală, suflet mizerabil.
Crede cineva că această persoană era educată, încât să fie model pentru elevi?!? Eu cred că era subnutrită dpdv educativ.
6.- Roman Istrati
Era profesor de Științe Sociale și Filosofie. Era bine pregătit profesional și un pic poet. Avea o prestație verbală interesantă, debordantă (șugubeață și zeflemistă), mai ales când era lovit de o tărie alcoolică. În perioadele de examene se posta pe la poarta școlii și promitea că-i va ajuta pe unii părinți să treacă odraslele lor la examene, dar că trebuie să dea niște bani ici și colo. Nu avea trecere la examinatori pentru așa ceva. Dacă, candidatul respectiv reușea prin pregătirea lui, Istrate jubila în fața părintelui că l-a ajutat pe elev, dacă examenul nu era luat, dădea vina pe cine știe ce și părintele era păgubit. A avut multe reclamații, unele pentru că a împrumutat bani și nu i-a dat înapoi. Foarte interesantă a fost calitatea lui de „inventator″.
A inventat așa zisul „fond al păcii″. Acesta consta în o sticlă de băutură, de preferință tărie (votcă, whisky), pentru notele elevilor, așa încât biroul lui a devenit un bufet asortat, bine dotat.
Păcat că un băiat cu simțul umorului avea: patima beției, șpaga, necinstea, imoralitatea.
7.- Mihaela Blaga
Era profesoară de Limba Română. Vai de „mămăliga″ ei, că era sărită de pe fix. La predare sta cu fundul pe catedră, iar la verificarea cunoștințelor, dădea cu banul de-a dura pe parchet și unde se oprea, pe elevul respectiv îl scotea la tablă. Te și crucești cum de i-a trecut prin cap un așa „glonț″.
Într-o zi am fost oprit de un elev chipeș și serios, care locuia la internatul școlii și-mi spune: „Uitați domnule director ce am pățit, m-a oprit pe alee domnișoara profesoară Blaga și a început să mă pipăie. Eu i-am respins mâinile și a început să țipe că am dat în ea. Domnule director, numai dumneavoastră mă puteți ajuta. Mi-a spus dânsa că nu rămâne așa, că voi fi exmatriculat.″
Îmi venea să-i plâng de milă acelui copil. Am chemat-o la mine, la birou, pe acea Blaga și i-am atras atenția că dacă-i face cerere de exmatriculare acelui elev, eu voi fi apărătorul lui și, așa am potolit-o să nu comită și alte răutăți grave.
Dar nu s-a astâmpărat. Într-o după amiază m-a invitat în biroul „crâșmă″ al lui Istrati, cu care avea relații intense de prietenie și împărțeau acel birou. Am intrat să văd ce vrea să-mi spună. A zis că vrea să-mi ofere o cafea și văd că încuie ușa cu cheia. Cu calm îi spun „Măi fată, tu ai înnebunit, deschide imediat ușa și las-o deschisă. S-a supus și apoi a început să se căineze în fața mea că a avut un prieten la Iași, și a părăsit-o.
Păcat de o tânără care avea tulburări mintale și nu se trata.
8.- Constantin Strugaru
Era profesor de filosofie și Științe Sociale, fost și rugbist la CSMS Iași. Avea și funcția de director educativ, căci se descurca bine în mobilizarea elevilor și părinților, la asigurarea mijloacelor de transport, și la alte solicitări. Ca și alți câțiva colegi, cam trăgea cu paharul și, atunci își pierdea simțul rațiunii. În iarna anului 1982, pe 26 ianuarie, de ziua soției conducătorului „iubit″, având în vedere că și directoarea adjunctă, Aurelia Răileanu, se aniversa, s-a ținut o masă festivă, copioasă. După încheierea festinului, au mai rămas puțini colegi, Costică Strugaru fiind de serviciu. Din unele motive puerile (o contradicție legată de pictorul Gōgen, cu subinginerul Novac, s-a transformat în bătaie, care s-a l-sat cu sânge). Novac a plecat acasă, dar l-a sunat pe amicul lui de la Inspectoratul Școlar, care era revizor. Nu știu cum a intervenit, acela, poate că a informat securitatea. O elevă, cam „silitoare″ la pat, s-a lipit de Costică să-i panseze rănile și să-i aline suferințele. Costică a pregătit biroul lui de director educativ. Avea acolo și un aparat de radio și au trecut la pansat și la ce a mai urmat. Pedagogul Nicolaiciuc care-i pândea mișcările lui Costică, a simțit că ceva nu e în regulă și i-a spus paznicului Pântea. Paznicul a mers la ușă și a cerut să fie deschisă, că auzise ceva în surdină. Pântea a anunțat miliția și a sosit la fața locului maiorul Epure. Acesta a forțat ușa și văzând ce se petrecuse a cerut să vină conducerea școlii.
Așa s-a făcut că pe o zăpadă care întrerupsese circulația, directorul prim al școlii mă trezește pe la ora 1,00 și împreună cu dumnealui și cu Pesclevei, secretarul de partid, de atunci, am mers prin zăpadă cei 5-6 km. până la școală și, cum zăpada era cât gardul am trecut peste gard. Am deschis ușa biroului și „spectacolul″ era de râsu-plânsu. Lui Costică îi curgea sânge pe față și am înțeles că a spart geamul ușii de la intrare în tentativa de evadare, dar nu l-a lăsat maiorul Epure, apoi a încercat să sară pe fereastră de la etajul unu, unde se petrecuse scena iubirii, iar fătuca stătea calmă, impasibilă la ce se petrecea. Domnul director Rusu a deschis raglanul acela pe care-l purta fata și am văzut ceva frumos și parcă domnului director îi cam curgea „sânge din nas.″
Ce s-a petrecut cu Strugaru, nu i-a dăunat prea tare, că și-a scos un certificat de handicap psihic. Cu toate astea, nu peste mult timp a ajuns Inspector la Loto Pronosport, și.. cum ar zice nea Iancu: „I-a pus dumnezeu mâna-n cap″ că a ajuns ca un taur printre ghițele, acolo erau multe copchilițe, ca vânzătoare. Mai târziu l-am regăsit la Comisariatul Militar.
Au fost și alte cazuri de profesori certați grav cu morala, dar au noroc că spațiul nu-mi permite să-i prezint.
Deci profesorul Strugaru a fost Un om cu mare potențial organizatoric, cu slăbiciune alcoolică, afemeiat și debusolat psihic.
9.- Vasile Bucșă
Era maistru instructor la lăcătușărie. La început, cam din 1973, până prin 1980, nu am putut observa abateri de la ținuta morală, apoi a cam început să bea și avea unele deviații de la o instruire normală. Începuse să se creadă mai deștept decât toți inginerii, să se creadă poet și cugetător și transmitea elevilor idei trăsnite. Scria pe tabla din atelier, ceva cam așa:
„Eu vă spun să o știți bine / Că fumatul l-am lăsat / de o lună și mai bine/ cine nu face ca mine..ș.a.m.d.″ Nu mai știu ce mai era scris, dar era cam deplasat. Și nu asta era cel mai rău. Sub influența băuturii avea chef de joacă și-mi era milă de el, cum juca „purcelușul la mijloc″, și copiii își băteau joc de el, fiind singurul purceluș tot timpul și obosind, alergând cu limba scoasă.
Mai avea impresia că e mare inventator și a făcut un fel de fântână arteziană, neestetică și cu consum de apă la care economia nu ne permitea să avem acces. Nu a fost dusă la bun sfârșit. După abateri repetate: consum de alcool, plecări repetate din atelier, într-o zi i-am atras atenția să-și vadă de treabă și să stea la atelier. S-a supărat pe mine și m-a reclamat la director cu un referat, „abuzul de funcție″ și încă un referat tot cam așa. Directorul mi-a dat mie referatele și i-a atras atenția că ceea ce el a scris în referat rezultă că eu am procedat corect. Și-a cerut scuze în scris și a promis că nu se va mai întâmpla, dar patima beției și labilitatea lui psihică, m-au determinat să-l oblig a merge la spitalul de psihiatrie. A fost internat și turba de mânie. A venit soția lui și era supărată pe mine că-l fac de râs în satul lor. I-am explicat femeii, luând și pe unii maiștri ca martori. Femeia a fost de acord și am dus-o la spital, unde doctorul i-a cerut să-și dea consimțământul pentru internare că are probleme. Multe injurii a suportat femeia, din partea soțului, că a ascultat de medici. După ce a fost externat a fost încadrat la Uzina Mecanică, ca lăcătuș. După 1989, a venit la Școală și a cerut să fie introdus la director. Secretara a arătat spre mine. A rămas torpilat, totuși mi-a cerut să-i fac o recomandare, că ar urma să primească o avansare, I-am dat recomandarea spunând că e bun meseriaș, dar când e sub influența băuturilor alcoolice, are tulburări de comportament. A privit recomandarea și nervos, a rupt-o în fața mea.
Mare-i grădina Ta Doamne dar, se înghesuie și demonii să intre în ea. Noroc cu paza de la poarta raiului.
Păcat de un bun meseriaș, căzut în patima alcoolului și parcă era psihopat. Dorea prin acțiuni puerile să impresioneze, uneori fiind „dus cu pluta″, alteori violent.
10.- Radu Lavric
Maistru instructor de lăcătușărie. Lucra în același atelier cu maistrul Bucșă. Ei erau printre cei mai buni profesioniști, dar se „închinau prea mult zeului rachiu″, ceea ce i-a condus la decădere comportamentală.
Acest Lavric, avea prestanță în fața elevilor, pentru profesionalism și seriozitate, atunci când era „treaz″. Elevii i-au prins slăbiciunea, că-i învoia ușor acasă și în schimb îi aduceau câte o sticlă de rachiu. Treaba asta se întâmpla cu mai mulți maiștri instructori, dar Lavric cam exagera. Într-o zi mi-a depășit orice neașteptare. Pe elevi i-am găsit singuri în atelier, unii umblau cam aiurea pe-afară. I-am întrebat unde e maistrul lor și mi l-au arătat în fața atelierului la vreo 15 metri, pe o mică toloacă în apropierea porții de intrare în școală. Devenise un animal de muzeu și elevii se amuzau. Mi-am zis atunci că voi renunța la el și va merge la uzina care ne tutela, ca muncitor.
Asta am făcut printr-o stratagemă de reducere a posturilor. Mi l-am făcut un feroce dușman, încât într-o zi când mă întorceam acasă, cu autobuzul, s-a întâmplat că era și el în autobuz. Mă privea cu ochi criminali. Și atunci era beat și la coborâre m-a amenințat: „Mă ce-ai zice să bag cuțitul ăsta în tine?″ Cu un calm, care m-a uimit și pe mine, i-am răspuns: „Bagă-l Radule, dacă ai chef să stai restul vieții la pușcărie!″ Cred că, dacă, mă speriam, îl întărâtam ca pe un câine, care latră fără a ataca, dar dacă fugi te mușcă.
Au fost și alte cazuri și am reacționat, înlăturându-i pe acei cu asemenea urâte conduite morale, care dăunau școlii.
După ieșirea la pensie am avut unele surprize dezamăgitoare, pe care le voi reda aici, cu oarecare „perdea″ Acei așa ziși oameni nu mă mai interesează, ci faptele în sine, care mi-au produs dezamăgiri, le prezint ca experiențe de viață.
Bun meseriaș, dar era uns cu patima beției și s-a dovedit că are și o duritate verbală, care prevestea una criminală.
11.- Naoi Mixam, (pamflet)
Mi-e greu să redau ceea ce simt., la adresa acestui fost amic. Am fost apropiați, am lucrat în același birou și adeseori am colaborat la unele ieșiri de agrement. Era simpatic dar a făcut unele gafe impardonabile:
• A crezut că va fi aplaudat și considerat ca șmecher deșmecheri, oferindu-i unui coleg, care avea o vârstă respectabilă, drept cadou de ziua acestuia, un TAMPAX. Nici nu vreau să vă explic ce a implicat o asemenea turbulență comportamentală. Las cititorului latitudinea să aprecieze la ce nivel de educație s-a ridicat un inspector școlar.
• Altui coleg, de ziua acestuia, i-a oferit un colet aspectuos,în care a introdus un pantof rupt și murdar și o scrisoare, în care arăta că l-a „măcinat″ grija că respectivul amic a pierdut un pantof într-un șanț plin cu noroi, cândva când era băut, că l-a găsit el și i-l înapoiază. Acel coleg nu a savurat deloc poanta mizerabilă a expeditorului și l-a declarat pe șoticar ca obiect pierdut. Cititorilor dragi sper că vă dați seama de grozăvia respectivă, câtă încărcare de proastă educație.
• Nu am fost nici eu scutit de atingerea aripii diabolice a„maestrului″ cioflingar. De multe ori când erau persoane respectabile de față, pe dumnealui îl apucau auto-laudele că mi-a tras câte o „făcătură″, de tot râsul, și râdea cu o poftă bezmetică. Mă populariza ca pe un fel de Bulă al inspectoratului, dar obișnuiam să-i dau replici încât să anulez „valoarea″ poantelor lui;
• Două dintre făcături au fost crase mizerii:
- Acel șmecher de șmecheri, cu educația lui în buzunarul
urât mirositor de la spate, aflând că doi colegi de birou au făcut o mică glumă, unul cerând o palmă, celălalt dându-i-o, a formulat un referat la șef, prin care cerea pedepsirea celui care a dat palma (eu fiind acela) ca fiind terorist recidivist. La prezentarea referatului se afla și un ziarist de la Cras Vechi. Acesta, a acceptat gluma și, hai s-o publice la ziar. A scris un articol, care părea adevărul exprimat cu o glumă proastă. Articolul de ziar se numea „Profesorii sunt în grevă iar inspectorii se iau la palme!″.
M-am supărat, că o așa neseriozitate a adus daune morale pentru mine și pentru instituție. I-am cerut ziaristului să dea dezmințire, dar impresia de neseriozitate a inspectoratului a rămas.
- Ultima întâmplare, pe care o consider bomboana de pe
coliva educației lui, a fost că la o invitație pe care am primit-o la iazurile lui, după o masă copioasă și un vin de Niculițel, cred că a prins, iar un pic de curaj măgăresc. Mi-a făcut cu ochiul și a bătut apropouri asupra unei persoane din familia mea: „Bună, bună bucată!″. Mi-a dovedit că la un pahar i se developează adevărata față murdară a educației.
Sunt nevoit să recunosc că am purtat mulți ani o prietenie, murdărită de caracterul de jongler murdar creat de mintea lui prost educată.
12.- Ucin Iobab
Fiindu-mi consătean, și aflând că e doctor în Filologie, academician, critic literar, colonel (proaspăt pensionat), m-am mândrit. Când am lansat cartea monografică a satului, întitulată Dâmbroca, Curcubeu peste timp, Repere Monografice, realizată împreună cu Părintele Protopop Constantin Alecse, l-am invitat și pe dumnealui;
- S-a oferit, chiar, să conducă festivitatea și m-am
bucurat, dar.... legat de un scriitor Buzoian, invitat de mine la prezidiu mi-a reproșat: „dacă el vine la prezidiu, eu plec″ (!?!). Cu o voce aproape stinsă, l-am rugat să nu facă asta și, nu a făcut-o. În sufletul meu, însă, a rămas ca o „umbră urâtă″, dar nu am reproșat.
- La prezentarea cărții, invitații în frunte cu domnia sa, nu
prea au vorbit de carte, ci mai mult de amintirile laudative ale fiecăruia din perioada copilăriei și a școlarizării. Tocmai cel care era contestat că l-am invitat în prezidiu a avut un cuvânt, referitor la faptul că erau lungite conversațiile cu amintiri personale și nu se discutase nimic despre cartea care se lansa. Apoi a menționat ceva care m-a încântat: „Domnilor, cartea o consider bine venită. Poate are și greșeli, dar se zice că cine face ceva, mai greșește, iar celui care nu face nimic, îi reușește perfect.″ Așa cum au decurs lucrurile m-am simțit timorat și cuvântul meu a fost cam bâlbâit, nu m-am simțit deloc în apele mele;
- De fiecare dată când am conversat cu dumnealui la
telefon am avut un complex de inferioritate, și nu-mi permiteam nicio părere contradictorie;
- Am simțit oarecare supărare, că nu mergea luni de zile
să ridice cărțile pe care i le trimeteam la mama lui, în Buzău, astfel că am vrut să i le trimit acasă, la București, prin priori post. Mi-a cerut să i le trimit la căsuța poștală, dar diriginta poștei mi-a spus că trebuie trecută și localitatea. I-am trimis coletul așa cum a acceptat poșta. Am înțeles că nu a mers direct la căsuța poștală și am primit o mustrare severă din partea adresantului, făcând o tragedie din faptul că a stat două ore la coadă. I-am spus că așa a cerut poșta. La un nou colet am pătimit mai rău: Când diriginta poștei mi-a spus că, totuși trebuie trecută localitatea, l-am luat la telefon pe dumnealui și i-am explicat cum stă situația. A început să facă un teatru de mahala, aducând injurii personalului poștei, diriginta poștei auzind totul. I-am făcut semn dirigintei că nu ne trebuie scandal și, eu, fiind un client vechi, s-a supus; Oare de ce nu o fi acceptat să-mi dea adresa, de domiciliu, având în vedere că pe colet se trecea și numărul de telefon? Ar fi primit telefon și poșta i-ar fi dus coletul la domiciliu.
Ultima confruntare cu importantul critic literar am avut-oîntr-o zi fatidică, de pe la sfârșitul lunii august a anului 2022.
- Mi-a trimis cca 35 de pagini, cerându-mi ca împreună
să realizăm o ediție nouă a monografiei satului natal. Nu am fost întrebat înainte dacă pot, dacă sunt sănătos, dacă vârsta mea de 84 de ani mă mai susține, ci, pur și simplu a hotărât dumnealui așa și, trebuia să accept. În paginile trimise erau de fapt pasaje din cartea realizată de mine cu Părintele Protopop Constantin Alecse. A introdus fraze mai pompoase și cu ambiția de a da plantelor, animalelor și păsărilor, în paranteze, denumiri științifice. Mă și minunam de ce ține atât de mult la denumirile științifice, doar astea pot fi găsite de cei interesați pe Google. M-am și amuzat singur că era impacientat că n-a găsit denumirea științifică a ciorii. Mi-a spus că ziua următoare îmi va da acea denumire. Mi-a cerut să merg în sat (de la Suceava la Buzău) să fac unele investigații, printre care să descopăr care e crucea bunicului său și să o pozez. Am fost surprins că-mi cerea să merg eu, cu cei 84 de ani ai mei, de la așa o distanță, când dumnealui locuia la București, sau chiar putea să-și roage fratele care locuiește în Buzău.. M-a pus pe gânduri: oare a rămas cu deformație profesională de pe când lucra în armată, considerându-se colonelul, iar pe mine, ordonanța lui. Nu am zis nimic, am pus în pagină, așa cum realizasem atâtea cărți, ceea ce-mi trimisese și i-am expediat în aceeași noapte.
Dorința, elevată a dumnealui era să nu apară imagini, ceea ce eu nu agream, căci mie îmi apărea ca un pustiu paginat.
Nu prea mi-a priit noaptea aceea, punându-mi tot felul de întrebări, cum aș putea rezolva situațiile. Se părea că lucrarea ar dura mult, având în vedere că-mi trimitea pasaje scurte și-mi spunea că e foarte ocupat și consideram că acțiunea ar putea trena mult timp și viața nu-mi prea mai poate oferi; oare ce mă fac cu cartea pe care o am aproape de finalizare?; oare ce mă fac cu sănătatea?; oare voi rezista în stresul acela de umilire de către cineva care se crede stăpânul inelelor, și mă umilește de câte ori are ocazia pentru cutumele căutate cu fiecare conversație? Am adormit spre zorii zilei următoare. I-am cerut iertare lui Dumnezeu, pentru păcatele mele și L-am rugat să mă scoată din acea încurcătură. În favoarea relației de consăteni, poate că ar fi fost bună soluția unei discuții în care să ne spunem fiecare problemele și temerile și să luăm o hotărâre amiabilă, fără să dovedim că suntem două cioburi de sat aruncate prin lume la marginile murdare ale educației.
A doua zi am primit un material modificat și cu reproșul că nu am înțeles ce mi-a cerut. Am spus că nu prea am înțeles ce dorește și m-a sâcâit cu reproșuri. S-a cam enervat și m-a catalogat că sunt un „amator″, un fel de traducere a cuvântului diletant. Atunci i-am spus: „Domnule, eu vă respect, dar dacă nu vă place ce fac, dați-mi pace!″ Ce mi-a fost dat să aud, ce întrebări mi-a pus, m-au făcut să-i disting adevărata față. S-a exprimat: „E țara lui Papură Vodă!″; I-am răspuns: „Da Domnule sunt și eu o papură!″ M-a întrebat și mai nervos: „Câte cărți ai citit?″ și... mi-a trântit telefonul în nas.
Am rămas îngândurat și am avut nopți de nesomn, de cât de multă lipsă de educație e în armată și la academie. N-am înțeles de ce a apelat la mine, dacă impresiile expuse în finalul acelei zile fatidice, le avea deja formate de mult timp. Mi-a exploatat umilința și m-a umilit de câte ori a avut ocazia. Dumnezeu mi-a fost aproape și m-a ferit de mai mult timp veninos.
Doamne, cum de pui în mintea unor oameni inteligenți asemenea percepții și comportări nedemne, pline de orgolii și de supra-auto-aprecieri, pline de lipsă de respect?
Ar fi fost mai normal ca inteligența să fie completată cu modestie, că numai așa omul poate fi considerat înțelept.
III.- EDUCAȚIA, CUM AR TREBUI
Nu am pretenția că voi despica „firul în patru″. Educația este o misiune complexă, la care, astăzi, nu cred să fie cineva care să o programeze pentru o eficientizare valoroasă. S-a pus de nenumărate ori problema: „Educația, încotro?″, și cei care dirijează sistemul, se autoapreciază că au dat directivele cele mai bune, că au structurat-o bine și i-au dat o legislație „beton″ și, dacă rezultatele nu sunt deloc mulțumitoare se ajunge la întrebarea „Societatea, încotro?″. Aceste două emblem ale unei națiuni sunt simbiotic legate.
Pagina oficială pe FaceBook a Bisericii Ortodoxe Române Sfânta Treime din Los Angeles, California, administrată de către pr. protopop Constantin Alecse
|
|
RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
DIZERTAŢII ŞI TEZE FINALE
E-BOOKS
ENCICLOPEDII
ALTE BAZE DE DATE MULTIDISCIPLINARE
|
|